9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCAMPANIE RL: “Băieții deștepți” din Teleorman (episodul IV). Rudele lui Petrică Constantin,...

CAMPANIE RL: “Băieții deștepți” din Teleorman (episodul IV). Rudele lui Petrică Constantin, vânzare subevaluată pentru Dragnea

Cotidianul național “România liberă” continuă campania de prezentare a afacerilor pe care “băieții deștepți” din județul Teleorman le-au desfășurat sau le desfășoară cu politicieni de prim-plan, astăzi concentrându-ne pe relațiile dintre Petrică Constantin și Liviu Dragnea.

În episodul anterior al campaniei noastre am arătat cum Petrică Constantin, om de afaceri din județul Teleorman, cunoscut ca apropiat al lui Liviu Dragnea, a contribuit la ridicarea super-vilei fostului primar general al Capitalei Adriean Videanu.

Astăzi vom prezenta mai multe conexiuni între Petrică Constantin și fostul lider al PSD.

Cominvest a beneficiat de sprijinul relațiilor de la nivelul județului Teleorman, administrativ și politic, pentru a obține contracte publice și a accede spre zona unor clienți relevanți de la nivel național, după cum reiese din numeroase materiale publicate de mass-media locale.

Însă pentru aceste avantaje a fost nevoie să întoarcă favoruri.

Rudele lui Constantin, afacere pentru Dady

Soții Ion și Elena Sfinteș sunt rude prin alianță cu Petrică Constantin (tatăl Ioanei Sfinteș / Constantin, soția lui Bogdan Valentin Constantin) și, potrivit surselor de la nivel local, vechi apropiați ai patronului Cominvest.

De altfel, cei doi soți Sfinteș sunt originari din comuna Fântânele (unde se află sediul Cominvest SRL), deținând aici imobile.

Ion Sfinteș este expert contabil puternic relaționat la zonele politică și administrativă – de exemplu în județul Teleorman, la Primăria Videle.

Acesta este asociat și administrator la SIM Expert Consulting SRL (Teleorman) și a mai fost acționar la Agralim SRL (București) și Foraj Sonde SA (Teleorman) respectiv administrator al ICTCM Institutul de Cercetare și Proiectare Tehnologică pentru Construcții Mașini S.A..

De asemenea, Ion Sfinteș a fost auditor intern în cadrul Apa Serv SA Alexandra, de nivelul anului 2011, director economic la SC Hidro Olt Construct S.A. și administrator la SC Hidro Inter SRL.

În martie 2022 auditor selectat pentru auditul situațiilor financiar-contabile ale anilor 2019 şi 2020 al Comalex S.A..

Comalex SA este o companie înființată în anul 1992, care are ca domeniu de activitate închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.

În anul 2021, a raportat o cifră de afaceri de 686.653 lei și un profit de 84.555 lei.

Acționarul majoritar al companiei este statul român prin AVAS – Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (cu 53,67%).

Administratorii companiei sunt Remus Constantin Baicu, Bogdan Cristian Georgescu, Cosmin Liviu Nicola, Ion Suta și Cristinel Vijulie.

Datele obținute din medii locale indică faptul că societatea Comalex este puternic subordonată intereselor din zona PSD.

Conform unui rechizitoriu din iunie 2005 al DNA, în perioada martie 2002- aprilie 2005, 34 de spaţii comerciale aparţinând Comalex SA au fost vândute la preţuri sub valoarea pieţei.

În anul 2012 trei persoane au primit condamnări în acest caz.

De vânzarea subevaluată au beneficiat Proinvest SRL (controlată de membri PSD Liviu Dragnea şi Marian Fişcuci), SC Teldrum SA, Polar 2000 SA Alexandria, MAT Construct SRL (deţinută de Dinu Emilian, un apropiat al lui Liviu Dragnea), Com Tessis SRL, Nic Vic SRL (deținută de viceprimarul municipiului Alexandria din acea perioadă, Victor Drăguşin).

Soția, state vechi în CJ

Ion Sfinteș este conectat prin rețeaua Facebook cu George Băicoianu (Consilier Parlamentar at Autoritatea Electorală Permanentă), Victor Piperea (fost funcționar din cadrul Consiliului Județean Teleorman, care a sprijinit privatizarea și ulterior accesul Tel Drum SA.. (cunoscuta, firmă a lui Dragnea, la fonduri publice).

Elena Sfinteș, soția lui Ion Sfinteș și mama Ioanei Constantin, este angajată a CJ Teleorman, deținând de-a lungul timpului funcțiile de consilier (2009-2010), director executiv adjunct (2011-2017) și director executiv al Direcției Management Proiecte cu Finanțare Internațională (DMPFI) din cadrul Consiliului Județean începând cu anul 2018.

În perioada 2020-2021 aceasta a figurat în cadrul CJ cu funcția de Consilier, iar în 2022 cu cea de consilier superior, în cadrul DUAT – Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului.

Elena Sfinteș este percepută în general în mod negativ în mediile locale, considerându-se că numirile sale în diferite funcții au fost efectuate pe considerente politice și nu pe criterii de competență.

Servicii juridice dinspre Dragnea

Firma lui Petrică Constantin colaborează des cu o societate de consultanță juridică unde, potrivit mass-media locale, ar fi implicat și Liviu Dragnea.

SCP Lucu și Asociații reprezintă furnizori de servicii juridice pentru Cominvest și familia Constantin (în alte companii) de circa 10 ani.

● Lucu și Asociații colaborează cu Cominvest SRL cel puțin din luna octombrie 2013.

● De asemenea, la nivelul anului 2014, SCP Lucu și Asociații colabora cu SC MGM Design Construct SRL, controlată tot de familiile Constantin și Puiu.

Cominvest SRL are un caracter atipic printre clienții Lucu și Asociați, prin prisma faptului că are acționariat românesc și nu prezintă conexiuni la vedere cu entități din Grecia, Cipru sau Olanda.

Legături între Petrică Constantin și Liviu Dragnea se fac și prin BEJ Acta non Verba.

Biroul executorilor judecătorești în cauză atrage atenția, în presa locală, prin legăturile apropiate cu fostul lider social-democrat.

Marele beneficiu din apropierea pentru Cominvest de Liviu Dragnea și sfera lui de influență îl reprezintă“abonarea” la contracte publice.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă