20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSocialEvenimentCampania „Acasă cu Bolt” îndeamnă utilizatorii să nu conducă sub influența alcoolului

Campania „Acasă cu Bolt” îndeamnă utilizatorii să nu conducă sub influența alcoolului

Datele statistice indică faptul că, în perioada 2009 – 2020, în România au avut loc 3218 de accidente grave, cauzate de conducerea automobilelor sub influența alcoolului, accidente soldate cu 647 de victime. În prezent, legea Anastasia elimină posibilitatea condamnării cu suspendarea executării pedepsei în cazurile conducerii sub influență. 

Cristian Sălceanu, Country Manager Ride-hailing, Bolt România, spune: „Chiar dacă ne deplasăm cu mașina personală pentru a ne întâlni cu prietenii într-o seară de weekend, nu înseamnă că trebuie să ne urcăm tot la volanul ei atunci când vine momentul să ne întoarcem acasă. Prin campania Acasă cu Bolt, vrem să le reamintim pasagerilor că Bolt reprezintă mereu o opțiune, mai ales dacă au consumat băuturi alcoolice. Aplicația noastră oferă toate instrumentele necesare pentru a călători în siguranță, precum selectarea unor destinații multiple, programarea curselor în avans sau distribuirea în timp real a informațiilor de călătorie.”

Recenta modificare a Codului Penal prin legea Anastasia spune că o persoană care conduce un autovehicul sub influența alcoolului, a substanțelor psihoactive sau fără permis și comite un accident de circulație, soldat cu decesul victimei, va fi condamnată la închisoare cu executare.

Aplicația Bolt permite utilizatorilor să selecteze destinații multiple atunci când vor să împartă cursa cu alți prieteni și oferă posibilitatea programării în avans a călătoriei, pentru a se asigura că ajung înapoi acasă la o oră prestabilită. În plus, aceștia pot distribui celor dragi link-ul cu detaliile cursei, pentru a-i informa în timp real cu privire la itinerariu, destinație sau destinații, detaliile mașinii și ale șoferului. 

statistică europeană privind decesele provocate de accidentele rutiere plasează România pe primul loc. 

Pe toată durata lunii octombrie, utilizatorii pot afla direct de pe conturile de social media Bolt mai multe detalii despre ce funcționalități sunt utile în timpul sau înainte de călătorie, pentru a se bucura de o seară în oraș în siguranță, alături de prieteni. De asemenea, aceștia pot câștiga vouchere de curse gratuite pentru weekend, dacă participă la campanie.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

Momente jenante cu un cunoscut prezentator TV din Marea Britanie în timpul unei emisiuni

Rageh Omaar, în vârstă de 56 de ani, a prezentat vineri emisiunea News At Ten de la ITV News. El s-a comportat ciudat în...

Germania vizează să-și reia poziția geopolitică printr-o relansare economică

Germania are nevoie de o relansare economică pentru a-şi asigura poziţia geopolitică, a declarat sâmbătă ministrul de Finanţe, Christian Lindner, care este şi preşedintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă