26.9 C
București
joi, 13 august 2026
AcasăPoliticăBugetul, testul coaliției: Cotroceni devine ringul decisiv al negocierilor

Bugetul, testul coaliției: Cotroceni devine ringul decisiv al negocierilor

Coaliția a anunțat că a ajuns la un acord pe două teme sensibile: reforma administrației și modificări ale taxelor și impozitelor locale

Președintele Nicuşor Dan are programată marți, de la ora 15.00, o întâlnire la Palatul Cotroceni cu liderii partidelor din coaliția de guvernare, într-un moment tensionat pentru majoritatea parlamentară. Discuțiile au loc pe fondul amenințărilor PSD privind susținerea proiectului de buget și al schimburilor publice de replici tot mai dure între partenerii de guvernare.

Întâlnirea vine la scurt timp, după ce coaliția a anunțat că a ajuns la un acord pe două teme sensibile: reforma administrației și modificări ale taxelor și impozitelor locale. Cu toate acestea, consensul pe aceste subiecte nu a detensionat relațiile politice.

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a avertizat că social-democrații nu vor vota bugetul dacă pachetul social propus de partid nu va fi inclus și dacă investițiile locale nu vor fi menținute la nivelul anului trecut. „Dacă aceste lucruri nu se vor regăsi în buget, PSD nu îl va vota”, a declarat acesta.

La rândul său, ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că își va depune demisia, dacă până în aprilie nu vor începe negocierile cu sindicatele privind Legea salarizării. În paralel, fostul lider PSD, Marcel Ciolacu, a readus în discuție, săptămâna trecută, scenariul alegerilor anticipate.

Pe agenda discuțiilor de la Cotroceni ar putea figura și tema numirii șefilor serviciilor de informații, dar și coordonarea poziției României înaintea deplasării președintelui la Washington, la reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii, inițiat de Donald Trump, unde România va participa ca observator.

În acest context, șeful statului a susținut recent că, dincolo de percepția publică privind fragilitatea coaliției, mecanismul intern de decizie funcționează. El a afirmat că, în pofida criticilor și a tensiunilor vizibile, partidele au reușit să ajungă la acorduri pe acte normative importante, iar coaliția „funcționează mai bine decât percepția”.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

ÎCCJ: Zilele de concediu neefectuate nu se pierd automat după 18 luni. Când pot fi compensate în bani

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a clarificat, prin Decizia nr. 40/2026, modul în care trebuie interpretate regulile privind concediul de odihnă neefectuat...

Isărescu: Menținerea ratingului României în categoria investment grade este „o decizie corectă”

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, consideră corectă decizia agențiilor internaționale de rating de a păstra România în categoria recomandată pentru investiții, în ciuda dezechilibrelor fiscale...

Până la 650.000 de euro pentru investiții în sectorul viticol. România deschide o nouă sesiune de finanțare

Antreprenorii din sectorul vitivinicol pot obține fonduri europene pentru proiecte care vizează modernizarea producției, eficiența energetică și practici mai sustenabile. Bugetul total disponibil depășește...
Ultima oră
Pe aceeași temă