18.6 C
București
miercuri, 29 iulie 2026
AcasăSocialAdministrațieBugetul Capitalei, aprobat în unanimitate, din a patra încercare

Bugetul Capitalei, aprobat în unanimitate, din a patra încercare

După trei încercări eșuate, proiectul de buget al Capitalei pentru anul 2024 a fost aprobat în şedinţa de vineri a Consiliului General, în unanimitate, cu 51 de voturi „pentru”.

La proiectul iniţial au fost aduse două amendamente, unul susţinut de primarul general şi unul propus de grupurile PSD şi PNL.

Consilierii municipali PSD şi PNL au susţinut alocarea suplimentară a sumei de 240 milioane de lei pentru subvenţia la termoficare, a 200 de milioane de lei pentru subvenţia la transportul public, precum şi a 150 de milioane de lei pentru plata parţială a restanţelor la sprijinul pentru persoanele adulte cu dizabilităţi. Totodată, ei au susţinut alocarea a 25 de milioane de lei pentru proiectul Banca de alimente, a 25 de milioane de lei pentru deblocarea blocului social din Prelungirea Ghencea şi a unor sume pentru proiectul Penetraţie Ciurel – Autostrada A1 – Pod Ciurel.

Prin amendamentul PSD şi PNL, bugetul Proedus se va diminua cu 25 de milioane de lei, al ARCUB cu 17 milioane lei, al ALPAB cu 20 de milioane de lei, al Creart cu 13 milioane lei. Se mai diminuează cu 30 de milioane de lei banii destinaţi Administraţiei Străzilor, dintre care 14,5 milioane de la obiectivul „Indicatoare rutiere trecere de pietoni echipate cu lămpi cu leduri alimentate de panouri fotovoltaice inclusiv stâlpi”. Se mai taie 20 de milioane de lei şi de la Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic.

De asemenea, bugetul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială va fi majorat cu 200 de milioane de lei. În buget este inclus şi un împrumut de 258 de milioane de lei, pe care PMB urmează să îl contracteze. 

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă