21.9 C
București
vineri, 14 august 2026
AcasăSocialAdministrațieBucureștiul stinge reclamele și reduce iluminatul: măsuri speciale pentru economisirea energiei în...

Bucureștiul stinge reclamele și reduce iluminatul: măsuri speciale pentru economisirea energiei în august

Capitala intră în regim de economisire a energiei în orele de vârf, pe fondul secetei și al presiunilor asupra sistemului energetic național

Municipalitatea a solicitat oprirea ecranelor digitale și a iluminatului panourilor publicitare între orele 20:00 și 23:00, până la sfârșitul lunii.

Și transportul public va contribui la diminuarea consumului. STB va evita încărcarea autobuzelor electrice între 19:30 și 23:00 și va muta în afara orelor de vârf o parte dintre lucrările de întreținere. Compania va reduce, de asemenea, spălările exterioare și alte operațiuni care presupun un consum ridicat de energie. În halele STB va fi diminuat iluminatul tehnologic, iar instalațiile de climatizare, luminile și echipamentele care nu sunt necesare vor fi oprite, acolo unde acest lucru este posibil.

Măsuri de reducere a consumului sunt prevăzute și la Termoenergetica. Compania va opri pompele de ridicare a presiunii și va limita sau reprograma funcționarea pompelor de recirculare. Primăria precizează însă că aceste măsuri nu vor afecta furnizarea apei calde către populație. Totodată, în sediile administrative va fi redusă climatizarea și va fi eliminat iluminatul care nu este esențial.

Iluminatul stradal nu va fi întrerupt. Municipalitatea va reduce însă cu aproximativ 30% fluxul luminos al corpurilor LED conectate la sistemul de telegestiune, fără modificarea orelor la care acestea sunt aprinse și stinse. Și sediul Primăriei Capitalei va intra în programul de economisire. Pe timpul nopții va fi oprit iluminatul ornamental și o parte din iluminatul interior, va fi redusă răcirea clădirii, iar încărcarea mașinilor electrice va fi suspendată în intervalele de consum considerat critic.

Măsuri similare vor fi aplicate în instituțiile culturale și de asistență socială aflate în subordinea municipalității. Acestea vor reduce iluminatul și climatizarea, vor opri echipamentele neesențiale după încheierea programului și vor reprograma activitățile cu un consum energetic ridicat.

Deciziile vin după instituirea, pentru luna august, a stării de alertă la nivel național, pe fondul secetei și al debitelor scăzute ale râurilor și Dunării, care afectează producția de energie. Autoritățile au cerut populației, companiilor și instituțiilor să reducă voluntar consumul în special în intervalul de seară, când presiunea asupra sistemului energetic este cea mai mare.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Piața globală a mașinilor electrice continuă să crească. Europa devine principalul motor al avansului

Piața mondială a vehiculelor electrice a continuat să se extindă în iulie, însă ritmul diferă semnificativ de la o regiune la alta.Europa a avut...

Un afgan a găsit în grădină o bombă sovietică de 500 de kilograme, anunță poliția

O bombă sovietică de 500 de kilograme, rămasă neexplodată, a fost descoperită într-o grădină privată din estul Afganistanului, au anunțat joi autoritățile, notează AFP.Peste...

Reguli noi pentru mașinile vechi în UE. Ce se schimbă pentru automobilele produse de acum înainte

Comisia Europeană introduce, începând din 13 august, noi reguli pentru vehiculele scoase din uz. Regulamentul urmărește creșterea gradului de reutilizare și reciclare a materialelor,...
Ultima oră
Pe aceeași temă