Un proiect de hotărâre inițiat de consiliera municipală Andreea Leonte (REPER) propune restricționarea utilizării articolelor pirotehnice (categorii T1, T2, F2, F3 și F4) de către persoanele fizice și juridice pe tot parcursul anului în Capitală.
Documentul a fost pus în dezbatere publică pe site-ul Primăriei Capitalei.
În locul artificiilor tradiționale, spectacolele și festivitățile organizate de municipalitate și de sectoare ar putea include proiecții laser, spectacole de lumini, activități cu drone sau alte evenimente similare, fără materiale pirotehnice.
Excepții strict controlate
Proiectul permite organizarea de spectacole pirotehnice doar de către persoane fizice sau juridice autorizate, cu avize legale și în locații delimitate care să nu afecteze zonele rezidențiale, parcurile sau adăposturile de animale.
Organizatorii trebuie să obțină acordul Primăriei Capitalei, care va stabili locul, ora și perioada desfășurării evenimentului, și să achite o taxă de 500 lei/minut.
Contravențiile vor fi constatate și sancționate de Direcția Generală de Poliție Locală a Capitalei și de polițiile locale de sector.
Proiectul urmărește alinierea Bucureștiului la standardele marilor capitale europene și urmează exemplul altor orașe din România care au interzis artificiile, precum Cluj-Napoca, Iași, Brașov, Buzău, Constanța, Suceava, Satu Mare, Praid și Ploiești.
Protecția animalelor și siguranța oamenilor
Inițiatoarea proiectului subliniază că zgomotul puternic al artificiilor provoacă suferință acută animalelor: stres sever, atacuri de panică, dezorientare și probleme cardiace.
„În fiecare an, în perioada sărbătorilor, sute de animale fug de acasă, speriate de zgomote, multe dintre ele ajungând să fie accidentate sau să li se piardă definitiv urma. Păsările își pierd orientarea, zboară haotic și mor din cauza oboselii. Acest proiect de hotărâre recunoaște această suferință a animalelor și acționează pentru a o preveni”, se arată în referat.
De asemenea, copiii sunt expuși accidentelor în timpul utilizării petardelor și altor materiale pirotehnice, mai precizează documentul.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.