17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiBucharest Pride şi Marșul Normalității, în Capitală

Bucharest Pride şi Marșul Normalității, în Capitală

Marşul Bucharest Pride va avea loc, pentru al doilea an consecutiv, pe Calea Victoriei, în cadrul Festivalului Bucharest Pride 2019, organizat de Asociaţia ACCEPT. Potrivit Brigăzii Rutiere, manifestarea se va desfăşura între orele 14.00 şi 20.30. Astfel, între orele 14.00-17.30 va avea loc pregătirea autovehiculelor pentru paradă, în parcarea de deasupra Pasajului Victoriei (parcarea TNT), iar participanţii sunt aşteptaţi să se adune, între orele 17.00-18.00, în Piaţa Victoriei, pe trotuarele adiacente de pe Calea Victoriei. Marşul propriu-zis va avea loc între orele 18.00-19.00, marş pe traseul: locul de adunare menţionat – Calea Victoriei – Bd. Regina Elisabeta – Piaţa Universităţii, zona statui punct final. Ulterior, vor fi discursuri şi se vor distribui materiale informative.

În cadrul festivalului sunt programate 40 de evenimente – spectacole de teatru, petreceri, proiecţii de filme cu tematică LGBTQIA+ şi multe evenimente care îşi propun să prezinte viaţa şi interesele culturale ale comunităţii din România. În premieră, la ediţie aniversară, Bucharest Pride include evenimente din cadrul Sezonului Franţa-România: DJ şi trupe franceze, filme franceze cu tematică LGBTQIA+. Cinci platforme cu DJ vor fi elemente centrale la marşul de anul acesta – Eugen Rădescu, DJ Reno, Lili Putana şi DJ Little – cu trei mai multe faţă de evenimentul de anul trecut.

“Bucharest Pride 2019 este manifestul pentru vizibilitate şi solidaritate al comunităţii LGBTQIA+. În momentul de faţă românii nu îşi dau seama că au măcar o persoană LGBTQIA+ în viaţa lor. Facem parte din familii, avem colegi de serviciu, suntem beneficiari ai serviciilor de sănătate şi educaţie din România”, a declarat Patrick Brăila, copreşedinte al Asociaţiei Accept, citat de News.ro.

Potrivit directorului executiv al asociaţiei, Teodora Roseti, Bucharest Pride rămâne un marş pentru egalitate. “Cuplurile din comunitate sunt în continuare lipsite de protecţie juridică, în ciuda faptului că anul trecut Curtea Constituţională a României a confirmat dreptul lor la viaţă privată şi de familie. Legiuitorii afirmă, în mod fals, prin vocea Parlamentului sau a Guvernului, că nu există o nevoie socială pentru reglementarea parteneriatului civil. Aşteptăm în stradă miile de familii LGBTQIA+ din Bucureşti şi din ţară, ca să cerem împreună drepturi egale”, spune Roseti. Marşul Bucharest Pride este dedicat anul acesta atât comunităţii LGBTQIA+, cât şi aliaţilor care au susţinut lupta împotriva referendumulului pentru redefinirea familiei în Constituţie din 7-8 octombrie 2018.

Tot sâmbătă, între orele 12,00 – 16,00, Asociaţia „Noua Dreaptă” organizează un marş pe traseul: Piaţa Victoriei – bulevardul Lascăr Catargiu – Piaţa Romană – bulevardul Magheru – bulevardul Nicolae Bălcescu – Piaţa Universităţii – bulevardul I. C. Brătianu – strada Halelor – Splaiul Independenţei – Dealul Patriarhiei, la care organizatorii estimează participarea unui număr de aproximativ 300 de persoane. Deplasarea participanţilor se va face pe banda I de circulaţie, cu excepţia tronsonului dintre strada Doamnei şi strada Halelor, unde aceştia se vor deplasa exclusiv pe trotuar. Jandarmeria va asigura măsurile de ordine publică şi protecţia participanţilor la cele două evenimente. 

Cele mai citite

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...
Ultima oră
Pe aceeași temă