8.4 C
București
sâmbătă, 9 noiembrie 2024
AcasăSocialEvenimentBucăți din dronă rusească, găsite în România. Ministrul apărării confirmă

Bucăți din dronă rusească, găsite în România. Ministrul apărării confirmă

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a confirmat, miercuri, în timpul unei vizite la Plauru, în judeţul Tulcea, că au fost găsite bucăţi ”care pot fi dintr-o dronă” rusească. Declaraţiile sale vin la o zi după ce preşedintele Klaus Iohannis afirma că nu a existat nicio piesă şi nicio dronă şi nicio altă parte a vreunui dispozitiv care a ajuns în România.

“S-a văzut, într-un interval destul de redus din punct de vedere temporal, au fost o serie de atacuri pe care Rusia le-a făcut împotriva facilităţilor portuare şi a depozitelor ucrainene, motiv pentru care cred că este important să întărim măsurile de vigilenţă. Vom avea mai multe puncte de observaţie, vom avea mai multe patrule. În acelaşi timp, echipamentele pe care le folosim, care din punct de vedere tehnic pot acoperi zona, rămân în continuare funcţionale şi în fază de precauţie şi de atenţie crescută”, a declarat, miercuri, ministrul Apărării pentru Antena 3, în timpul unei vizite în judeţul Tulcea.

Întrebat dacă în acea zonă au fost găsite bucăţi de aparat, Tîlvăr a răspuns: “În această zonă, pentru că noi am acoperit o zonă foarte mare, inclusiv zona despre care au fost discuţii în spaţiul public, şi confirm că în această zonă s-au găsit bucăţi care pot fi dintr-o dronă”.

Tîlvăr a anunţat că va merge la Chilia şi la Galaţi. 

“O să merg la Chilia, am fost aici la Plauru, sunt însoţit şi de prefectul judeţului, am vorbit şi cu primarul de aici şi apoi am să merg la Galaţi, pentru că şi Galaţiul, care chiar dacă este la o distanţă destul de mare de Reni, cred că este un oraş cu autorităţile căruia trebuie să discutăm din nou pentru a-i asigura de faptul că ne dorim ca în România viaţa să se desfăşoare normal”, a transmis ministrul Apărării.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Tineri pierduți între bănci și birouri: un sfert din Generația Z lucrează în joburi nepotrivite

Conform World Economic Forum, până în 2025, 40% dintre angajați vor avea nevoie de recalificare, din cauza progreselor rapide ale AI România se confruntă cu...

Tineri pierduți între bănci și birouri: un sfert din Generația Z lucrează în joburi nepotrivite

Conform World Economic Forum, până în 2025, 40% dintre angajați vor avea nevoie de recalificare, din cauza progreselor rapide ale AI România se confruntă cu...

Recompense pentru viitorul digital: 15 proiecte de IT universitare, premiate cu câte 5.000 euro

Aplicațiile au fost depuse de cadre universitare de la 48 de facultăți diferite, din 20 de universități din țară Asociația Patronală a Industriei de Software...
Ultima oră
Pe aceeași temă