Premierul interimar și președintele PNL, Ilie Bolojan, afirmă că votul partidului în cazul legii ANI a fost dificil, considerând că modificarea regulilor în timpul jocului este „profund imorală și incorectă”, însă susține că interesul României și evitarea pierderii fondurilor europene au avut prioritate.
Bolojan a declarat că, pentru PNL, decizia privind legea ANI trebuie privită în primul rând prin prisma interesului național, în condițiile în care România trebuie să îndeplinească jaloanele PNRR până la sfârșitul lunii. El a precizat că, în această categorie intră atât legea ANI, cât și legea salarizării.
Liderul PNL a explicat că miza este legată atât de fondurile europene, cât și de credibilitatea României în respectarea angajamentelor asumate. Potrivit acestuia, pierderea banilor europeni ar afecta bugetul țării și ar putea crește riscul unei deteriorări a ratingului de țară, cu efecte asupra nivelului de trai.
În același timp, Bolojan susține că forma actuală a legii ANI nu trebuie să rămână neschimbată și că PNL va sprijini demersurile necesare pentru modificarea acesteia. „Vom fi alături de USR în acest demers moral, nu pentru un om, ci pentru a reinstaura reguli corecte”, a afirmat el.
Senatul a adoptat miercuri legea ANI, după decizia Curții Constituționale, cu 106 voturi pentru și 19 împotrivă, menținând forma aprobată anterior de Camera Deputaților. USR a votat împotrivă, iar Senatul, în calitate de for decizional, a trimis proiectul spre promulgare.
În timpul dezbaterilor, senatorul PSD Daniel Zamfir le-a transmis reprezentanților USR să îl lase pe Dominic Fritz să candideze la Chișinău. Senatorul USR Șorin Șipoș a susținut că partidul său a votat împotriva creării unui precedent și a respins ideea că legea îl privește pe Fritz, acuzând PSD de șantaj.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube