17.8 C
București
sâmbătă, 11 iulie 2026
AcasăSportBaschetBoicot la Mondialul U19 de baschet! Iordania a refuzat să joace cu...

Boicot la Mondialul U19 de baschet! Iordania a refuzat să joace cu Israelul

Israel a câștigat la „masa verde” cu 20-0, în urma unei decizii luate în contextul relațiilor tensionate dintre cele două țări.

O situație tensionată a zguduit Campionatul Mondial U19 de baschet masculin desfășurat la Lausanne, Elveția. Duminică, 29 iunie, meciul dintre Israel și Iordania din Grupa C nu a mai avut loc, după ce selecționata iordaniană a refuzat să intre pe teren. Consecința a fost o victorie automată cu 20-0 pentru Israel, în conformitate cu regulamentul FIBA.

Decizia boicotului a fost anunțată oficial de Federația Iordaniană de Baschet, care a transmis că măsura vine din „îngrijorare pentru starea de bine a jucătorilor și din teama de hărțuire, presiune psihologică și bullying”.

„Jucătorii noștri sunt prioritatea principală, iar decizia a venit după ce am luat în considerare, cu atenție, toate dimensiunile situației”, a declarat Ahmad Hanandeh, președintele Federației Iordaniene, pentru The Jordan Times.

FIBA a confirmat oficial rezultatul și a emis un comunicat prin care a informat că „jocul nu va avea loc și va fi abandonat în favoarea Israelului”, fără a menționa eventuale sancțiuni.

Campania „Echipa noastră împotriva normalizării” a generat presiune publică în Iordania

Decizia iordanienilor vine în contextul unei campanii publice ample în țara lor, susținute de mișcarea BDS și de alți activiști politici, care au solicitat explicit boicotarea meciului cu Israelul. Campania, desfășurată sub numele „Echipa noastră împotriva normalizării”, a avut ca obiectiv blocarea oricărei forme de „legitimare a entității sioniste” prin participarea sportivă.

Israelul a reacționat oficial prin Amos Frishman, președintele Asociației Israeliene de Baschet.

„În numele Asociației Israeliene de Baschet, regret decizia echipei naționale a Iordaniei. Speram că ei vor alege să joace și să arate lumii că există o altă cale – în special în aceste timpuri. Cred că sportul ar trebui să servească drept un pod între națiuni și culturi, nu ca un câmp politic de război”, a declarat Frishman, pentru The Jerusalem Post.

Antrenorul selecționatei U19 a Israelului, Sharon Avrahami, a exprimat aceeași frustrare:

„Îi vedem în hotel în fiecare zi și stăm lângă ei. Nu ne implicăm în politică. Ceea ce se întâmplă nu e în controlul nostru. Vrem să jucăm împotriva oricărui adversar în orice moment”, a spus Avrahami.

Relațiile dintre Iordania și Israel rămân tensionate, în ciuda tratatului de pace semnat în 1994. Poziția ferm pro-palestiniană a societății iordaniene și recentele conflicte din Gaza au alimentat climatul de ostilitate, reflectat acum și în competițiile sportive internaționale.

În urma acestei decizii, Israel are un bilanț de 2 victorii în grupa C, iar următorul meci îl va disputa contra Republicii Dominicane. De cealaltă parte, Iordania are 2 înfrângeri și va întâlni Elveția în următoarea partidă. Ambele confruntări sunt programate pentru marți, 1 iulie, la Lausanne.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă