21.8 C
București
vineri, 19 iunie 2026
AcasăSocialJustițieBogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu, a fost reținut pentru 24...

Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu, a fost reținut pentru 24 de ore

Principalul finanţator al campaniei lui Călin Georgescu, Bogdan Peșchir, a fost reținut joi seara pentru 24 de ore, după ce a fost adus de la Brașov la București pentru audieri, transmite Antena 3 CNN.

Conform unor surse din anchetă, Peșchir ar fi făcut tranzacții pe TikTok de peste 990.000 de euro, totul pentru influențarea votului. Aceste informații au fost confirmate de mai multe părți din dosar audiate în aceste luni.

Acuzația a fost negată de omul de afaceri din Brașov. Vineri va fi din nou audiat.

Principalul finanţator al campaniei lui Călin Georgescu este audiat, joi, la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice. Bogdan Peşchir, numit şi ”miliardarul crypto fără chip” şi-a arătat pentru prima dată faţa. BogPR a fost adus în Capitală după ce locuinţa sa din Braşov a fost percheziţionată în această dimineaţă de procurori, în cadrul dosarului de corupere a alegătorilor.

Bogdan Peşchir, la locuinţa căruia au fost făcute percheziţii într-un dosar penal vizând coruperea alegătorilor în campania pentru fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu, a fost adus, joi după-amiază, de la Braşov la Bucureşti, pentru audieri.

El avea faţa acoperită cu o mască, purta o şapcă şi avea ochelari de soare, pentru a-şi ascunde figura, însă a fost obligat de către poliţistul care îl controla să le scoată pentru a-l putea identifica, aşa încât a putut fi fotografiat.

Procurorii au făcut, joi, şaptesprezece percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Braşov, Botoşani, Călăraşi, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Maramureş, Mureş şi Timiş, la locuinţele unor persoane fizice, într-un dosar penal privind coruperea alegătorilor.

Printre locuinţele percheziţionate a fost şi cea a influencerului Bogdan Peşchir, din Braşov.

Mascații au descins și la locuințele mini-influencerilor de pe TikTok Vasile Mădălin Feraru, Marius Alin Borcan, Zidaru Virgil „Makaveli” și Hajjar Ziad.

Modalitatea în care Bogdan Peșchir a finanțat campania lui Călin Georgescu pe TikTok


Bogdan Peșchir a fost identificat drept principalul finanțator al unei ample campanii de influențare desfășurate pe TikTok, menite să promoveze candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din România de la sfârșitul anului 2024. Investigațiile au confirmat implicarea sa atât în finanțarea, cât și în organizarea logistică a campaniei, iar anumite aspecte tehnice sugerează posibile legături externe, inclusiv cu Federația Rusă.

Potrivit surselor judiciare, ancheta penală a arătat că Bogdan Peșchir și-a folosit contul de TikTok, „bogpr”, pentru a finanța promovarea lui Călin Georgescu cu peste un milion de euro. Din această sumă, o tranșă semnificativă de 381.000 USD a fost direcționată către platforma TikTok între 24 octombrie și 24 noiembrie 2024. Reprezentanții TikTok au confirmat oficial această plată în cadrul unei discuții cu autoritățile române, pe 28 noiembrie 2024. Ulterior, Peșchir a recunoscut că banii au fost folosiți pentru conturile implicate în campania de promovare a lui Georgescu.

Fondurile oferite de Bogdan Peșchir au fost utilizate pentru o strategie online sofisticată, bazată pe influențare masivă pe TikTok. Campania s-a desfășurat printr-o rețea de 20.321 de conturi, create între 2022 și 2023, care au generat peste 2,1 milioane de comentarii suspecte începând cu 23 noiembrie 2024, toate susținând candidatura lui Călin Georgescu.

Aceste conturi au fost realizate pe baza unor șabloane prestabilite, având nume precum „ushakov.” sau „aleksandrov.”, urmate de cinci caractere aleatorii. Analiza tehnică a relevat că cele mai utilizate 15 adrese IP asociate acestor conturi provin din Turcia, sugerând o gestionare centralizată de pe aceleași dispozitive.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!


Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Tuchel a schimbat totul la pauză! Discursul care a transformat Anglia în meciul cu Croația

Anglia a început ezitant duelul cu Croația de la Cupa Mondială 2026, însă discursul lui Thomas Tuchel de la vestiare a schimbat complet fața...

MAE se delimitează de Centrul Diplomatic Bucureşti: Nu avem nicio legătură instituţională cu această structură

MAE precizează că această organizaţie este o iniţiativă privată recentă, la care participă inclusiv foşti angajaţi ai MinisteruluiMinisterul Afacerilor Externe transmite că nu are...

Manfred Weber îi mulțumește lui Ilie Bolojan pentru „politicile clare” ale Guvernului și susține continuarea reformelor în România

Președintele Partidului Popular European, Manfred Weber, a transmis, într-o postare pe Facebook, că a avut o discuție telefonică cu premierul României și președintele PNL,...
Ultima oră
Pe aceeași temă