17.4 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăBNR a majorat dobânda-cheie cu 0,75%, la 3,75%

BNR a majorat dobânda-cheie cu 0,75%, la 3,75%

Rata anuală a inflaţiei a consemnat un nou salt în luna martie 2022, urcând la 10,15 la sută, de la 8,53 la sută în februarie, în principal ca efect al accentuării scumpirii alimentelor procesate şi combustibililor, sub impactul creşterii abrupte a cotaţiilor mărfurilor agroalimentare şi ţiţeiului, odată cu invadarea Ucrainei de către Rusia şi cu impunerea sancţiunilor internaţionale, conform unui comunicat de pe site-ul BNR.

Potrivit sursei citate, în trimestrul I 2022, rata anuală a inflaţiei a înregistrat astfel o nouă creştere substanţială (de la 8,19 la sută în decembrie 2021) şi peste aşteptări, cu o contribuţie însă mult mai modestă din partea componentelor exogene ale IPC, în condiţiile aplicării schemelor de plafonare a preţurilor la energie pentru populaţie. Pe acest fond, scăderile de dinamică consemnate de preţurile energiei electrice şi gazelor naturale pe ansamblul trimestrului I au contrabalansat în bună măsură influenţele creşterii ample a preţului combustibililor şi a preţurilor LFO.

Rata anuală a inflaţiei CORE2 ajustat şi-a accentuat considerabil trendul ascendent în trimestrului I 2022, inclusiv faţă de previziuni, mărindu-se de la 4,7 la sută în decembrie 2021, la 7,1 la sută în martie. Evoluţia ei continuă să reflecte efectele majorărilor ample cvasi-generalizate ale cotaţiilor materiilor prime, prioritar agroalimentare, şi ale costurilor crescute cu energia şi transportul, alături de influenţele blocajelor în lanţuri de producţie, potenţate pe plan intern de cotele înalte ale aşteptărilor inflaţioniste pe termen scurt, de rezilienţa cererii pe anumite segmente, precum şi de ponderea însemnată deţinută în coşul de consum de produsele alimentare şi de cele importate.

Prin urmare, creşterea accentuată a ratei anuale a inflaţiei în trimestrul I 2022 a continuat să fie determinată de şocurile globale pe partea ofertei, amplificate în acest interval de declanşarea războiului din Ucraina şi de sancţiunile instituite, ce au accelerat ascensiunea puternică a inflaţiei pe plan mondial, inclusiv în numeroase state europene. Astfel, creşteri mari ale ratei anuale a inflaţiei, inclusiv a celei de bază, au fost consemnate în multe ţări din Europa şi în SUA, în condiţiile unei situaţii macroeconomice fără precedent în ultimele decenii.

Rata medie anuală a inflaţiei IPC şi cea calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC – indicator al inflaţiei pentru statele membre UE) au crescut în martie 2022 la 6,5 şi la 5,6 la sută, de la 5,0 la sută, respectiv, 4,1 la sută, în luna decembrie 2021, subliniază sursa citată.

Noile date statistice reconfirmă comprimarea activităţii economice cu 0,1 la sută în trimestrul IV 2021 faţă de trimestrul precedent, ca urmare a deteriorării semnificative a performanţelor agriculturii, evoluţie ce implică menţinerea excedentului de cerere agregată la o valoare scăzută în acest interval, în linie cu previziunile din februarie, inclusiv ca efect al revizuirii recente a datelor statistice privind evoluţia PIB în cursul anilor 2020 şi 2021.

Se reconfirmă, totodată, scăderea dinamicii anuale a PIB la 2,4 la sută în trimestrul IV 2021, de la 6,9 la sută în precedentele trei luni, pe seama slăbirii considerabile a ritmului absorbţiei interne. În schimb, exportul net şi-a redus aportul negativ la avansul PIB, în condiţiile în care scăderea dinamicii anuale a volumului importurilor de bunuri şi servicii a devansat-o pe cea a volumului exporturilor. Pe acest fond, creşterea anuală a soldului negativ al balanţei comerciale a decelerat semnificativ faţă de trimestrul III, dată fiind şi restrângerea decalajului nefavorabil dintre variaţia preţurilor importurilor şi cea a preţurilor exporturilor. Deficitul de cont curent şi-a mărit însă substanţial avansul în termeni anuali, sub influenţa deteriorării balanţei veniturilor secundare, ponderea acestuia în PIB majorându-se astfel la 7,0 la sută pe ansamblul anului 2021, de la 5,0 la sută în 2020.

Cele mai recente date şi analize indică o reaccelerare uşoară a creşterii economiei în trimestrul I 2022, urmată însă de o cvasi-stagnare în trimestrul II, sub impactul războiului din Ucraina şi al sancţiunilor asociate. Evoluţia PIB din trimestrul I implică totuşi o descreştere uşoară a dinamicii lui anuale şi în acest interval, pe fondul continuării manifestării unui efect de bază, după cum arată şi indicatorii cu frecvenţă ridicată.

Astfel, menţinerea cvasi-constantă a ritmului anual de creştere a comerţului cu amănuntul şi a celui auto-moto în intervalul ianuarie-februarie a fost acompaniată de scăderea puternică a acestuia pe segmentul serviciilor prestate populaţiei. Dinamica anuală a producţiei industriale a s-a mărit totuşi uşor, revenind astfel în teritoriul pozitiv, iar volumul lucrărilor de construcţii şi-a accelerat considerabil creşterea în termeni anuali. Totodată, majorarea ceva mai pronunţată consemnată pe ansamblul celor două luni de variaţia anuală a importurilor de bunuri şi servicii în raport cu cea a exporturilor reflectă cu precădere efectul nefavorabil al evoluţiilor preţurilor externe. Acesta a determinat însă o accentuare semnificativă a creşterii deficitului comercial faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, dar mai modestă a deficitului de cont curent, în condiţiile ameliorării balanţei veniturilor secundare, inclusiv pe seama intrărilor de fonduri europene de natura contului curent.

În acelaşi timp, efectivul salariaţilor din economie şi-a prelungit ascensiunea uşoară în primele două luni din 2022, dar în contextul unor evoluţii neuniforme la nivel sectorial, în timp ce rata şomajului BIM a rămas constantă în trimestrul I, la 5,7 la sută, vizibil peste valorile pre-pandemice şi semnificativ deasupra minimului istoric consemnat în august 2019. Deficitul de forţă de muncă raportat de companii şi-a accelerat însă creşterea, inclusiv în debutul trimestrului II, rămânând totuşi semnificativ sub vârful din anii pre-pandemie, iar intenţiile de angajare pe orizontul apropiat de timp s-au redresat în aprilie, mai ales în comerţ şi servicii – probabil şi ca urmare a ridicării restricţiilor de mobilitate -, dar mai modest în industrie, inclusiv în contextul efectelor şi incertitudinilor generate de războiul din Ucraina şi de sancţiunile instituite.

Pe piaţa financiară, principalele cotaţii ale segmentului monetar interbancar au continuat să crească relativ alert în perioada recentă, sub impulsul majorării ratei dobânzii de politică monetară din aprilie, precum şi pe fondul controlului ferm exercitat de banca centrală asupra lichidităţii de pe piaţă şi al aşteptărilor privind creşterea pe mai departe a ratei dobânzii-cheie. La rândul lor, randamentele titlurilor de stat şi-au prelungit ori şi-au accentuat traiectoria ascendentă, inclusiv sub influenţa unei noi deteriorări a sentimentului investitorilor financiari faţă de pieţele din regiune, în contextul războiului din Ucraina, dar şi al expectaţiilor privind creşterea relativ mai alertă a ratei dobânzii de către Fed. Totodată, rata medie a dobânzii la depozitele noi la termen şi-a accelerat considerabil creşterea în martie şi pe ansamblul trimestrului I 2022. În această conjunctură, cursul de schimb leu/euro s-a menţinut relativ stabil şi în luna aprilie.

Dinamica anuală a creditului acordat sectorului privat şi-a stopat ascensiunea în martie, dar la un nivel deosebit de înalt, de 15,7 la sută (15,8 la sută în februarie), în contextul intensificării puternice a activităţii de creditare, mai cu seamă pe segmentul societăţilor financiare, şi cu un aport în creştere, dar relativ modest, al programelor guvernamentale. Ponderea componentei în lei în creditul acordat sectorului privat a continuat să se mărească, ajungând la 72,7 la sută. În şedinţa de astăzi, Consiliul de administraţie al BNR a analizat şi aprobat Raportul asupra inflaţiei, ediţia mai 2022, document ce încorporează cele mai recente date şi informaţii disponibile.

Prognoza actualizată evidenţiază o nouă deteriorare considerabilă a perspectivei inflaţiei, în condiţiile în care traiectoria prognozată a dinamicii ei anuale cunoaşte o amplă revizuire suplimentară în sens ascendent pe întregul orizont de prognoză, sub impactul puternic al şocurilor globale pe partea ofertei, amplificate şi prelungite de războiul din Ucraina şi de sancţiunile impuse Rusiei, subliniază sursa citată.

Astfel, rata anuala a inflaţiei este aşteptată să-şi accentueze ascensiunea în trimestrul II 2022 şi să descrească doar gradual în următoarele patru trimestre, dar mai alert ulterior, pe fondul unor ample efecte de bază şi în condiţiile restrângerii excedentului de cerere agregată spre valori cvasi-nule. Prin urmare, dinamica inflaţiei va urca probabil considerabil peste nivelurile previzionate anterior şi va coborî la niveluri de o cifră doar în semestrul II 2023, rămânând deasupra intervalului ţintei la finele orizontului prognozei.

Determinante pentru noua perspectivă a inflaţiei sunt majorările mult mai ample anticipate ale preţurilor alimentelor procesate şi combustibililor, precum şi ale preţurilor gazelor naturale şi energiei electrice, al căror impact inflaţionist va fi însă atenuat substanţial până în martie 2023 de schemele de plafonare a preţurilor la energie pentru consumatorii casnici, dar se va evidenţia pregnant ulterior, contrabalansând parţial şi temporar influenţele de sens opus venite din efecte de bază şi din corecţii probabile ale cotaţiilor mărfurilor energetice.

Incertitudini sunt totuşi asociate impactului prezumat, dar şi duratei, schemelor de plafonare a preţurilor la energie extinse până în luna martie 2023, iar riscuri notabile continuă să vină din evoluţia cotaţiilor materiilor prime, mai ales a celor agroalimentare şi energetice, precum şi din acutizarea/prelungirea blocajelor în lanţuri de producţie şi aprovizionare, în contextul războiului din Ucraina şi al sancţiunilor asociate.

Războiul din Ucraina şi sancţiunile impuse Rusiei amplifică însă considerabil şi incertitudinile şi riscurile la adresa perspectivei activităţii economice, implicit a evoluţiei pe termen mediu a inflaţiei, prin efectele potenţial exercitate, pe multiple căi, asupra puterii de cumpărare şi încrederii consumatorilor, precum şi asupra activităţii, profiturilor şi planurilor de investiţii ale firmelor, dar şi prin afectarea economiei europene/globale şi a percepţiei de risc asupra economiilor din regiune, cu impact nefavorabil asupra costurilor de finanţare.

O sursă importantă de incertitudini şi riscuri rămâne, de asemenea, absorbţia fondurilor europene, în special a celor aferente programului Next Generation EU, care este condiţionată de îndeplinirea unor ţinte şi jaloane stricte în implementarea proiectelor aprobate.

Incertitudini şi riscuri sunt însă asociate şi conduitei politicii fiscale, având în vedere cerinţa continuării consolidării bugetare în contextul procedurii de deficit excesiv şi al tendinţei generale de înăsprire a condiţiilor de finanţare, dar într-o conjunctură economică şi socială dificilă pe plan intern şi global, marcată puternic de războiul din Ucraina şi de sancţiunile instituite.

Deosebit de relevante sunt, de asemenea, perspectiva conduitei politicilor monetare ale BCE şi Fed, precum şi nivelul şi dinamica majorării ratelor dobânzilor reprezentative de către băncile centrale din Cehia, Polonia şi Ungaria.

În şedinţa de astăzi, 10 mai 2022, pe baza evaluărilor şi a datelor disponibile în acest moment, precum şi în condiţiile incertitudinilor extrem de ridicate, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 3,75 sută pe an, de la 3,00 la sută pe an, începând cu data de 11 mai 2022. Totodată, s-a decis majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 4,75 la sută pe an, de la 4,00 la sută pe an, şi creşterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 2,75 la sută pe an, de la 2,00 la sută, precum şi păstrarea controlului ferm asupra lichidităţii de pe piaţa monetară. De asemenea, Consiliul de administraţie al BNR a decis menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Deciziile CA al BNR urmăresc ancorarea anticipaţiilor inflaţioniste pe termen mediu, precum şi stimularea economisirii prin creşterea ratelor dobânzilor bancare, în vederea readucerii durabile a ratei anuale a inflaţiei în linie cu ţinta staţionară de 2,5 la sută ±1 punct procentual, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile.

BNR monitorizează atent evoluţiile mediului intern şi internaţional şi utilizează instrumentele de care dispune în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Protest cu mii de oameni la Budapesta în fața sediului televiziunii de stat

Mii de cetățeni unguri au protestat în fața sediului televiziunii publice din Budapesta, cerând un serviciu de presă independent. Protestul a fost organizat de...

Protest cu mii de oameni la Budapesta în fața sediului televiziunii de stat

Mii de cetățeni unguri au protestat în fața sediului televiziunii publice din Budapesta, cerând un serviciu de presă independent. Protestul a fost organizat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă