24.7 C
București
joi, 13 august 2026
AcasăInternaționalCriza din UcrainaBlinken: SUA și aliații săi nu vor recunoaște anexarea de către Rusia...

Blinken: SUA și aliații săi nu vor recunoaște anexarea de către Rusia de teritorii în Ucraina

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat marţi că Statele Unite(SUA) şi aliaţii săi „nu vor recunoaşte niciodată” anexarea de către Rusia de teritorii în Ucraina, relatează AFP.

„Noi şi multe alte ţări am fost clari. Nu vom recunoaşte, nu vom recunoaşte niciodată, anexarea unui teritoriu ucrainean de către Rusia”, a declarat Blinken, în cadrul unei conferinţe de presă, întrebat despre organizarea acestor „referendumuri” în teritoriile aflate sub control rus.

Rusia şi autorităţile din regiunile pe care le ocupă în Ucraina au afirmat marţi ca votul „da” este în mare parte în fruntea acestor „referendumuri” de anexare.

Şeful diplomaţiei americane a reiterat că Statele Unite şi aliaţii lor vor riposta cu noi şi „severe” sancţiuni împotriva Rusiei. El a vorbit alături de ministrul indian de externe Subrahmanyam Jaishankar, care a cerut o revenire la „dialog”, deoarece „aşa cum am spus în public şi în privat acest conflict nu este în interesul nimănui”, transmite agerpres.ro.

SUA nu vor recunoaște anexarea de către Rusia de teritorii în Ucraina pentru a nu se uita ce s-a petrecut acolo

„Este important să ne amintim ce se întâmplă aici”, a continuat Blinken. „Rusia a invadat Ucraina, a cucerit teritorii şi s-a angajat într-o acţiune diabolică în aceste teritorii, forţând populaţia locală să plece”.

Unii oameni sunt strămutaţii, iar alţii „pur şi simplu dispar”, a spus el.

„Apoi duc ruşi acolo, instalează guverne marionete şi organizează referendumuri manipulând rezultatul pentru a pretinde că aceste teritorii aparţin Rusiei”, a denunţat responsabilul american, adăugând că Statele Unite vor sprijini eforturile Ucrainei de a „recuceri” aceste teritorii de la ruşi.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Romsilva, drept la replică după acuzațiile ministrului Mediului privind Contractul Colectiv de Muncă

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva susține că prevederea din Contractul Colectiv de Muncă referitoare la asigurarea unor mijloace de transport pentru acțiuni sindicale...

Grindeanu respinge acuzațiile privind apropierea PSD de Nicușor Dan: „Relația a fost instituțională”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi că partidul pe care îl conduce este independent și își stabilește prioritățile în funcție de politicile publice...

Construcțiile ridicate ilegal intră în vizorul autorităților: un an pentru regularizare, apoi poate urma demolarea

Dacă problemele constatate pot fi remediate, autoritățile pot impune lucrări de aducere la conformitate sau chiar desființarea unor elemente ale construcțieiNoul Cod al Amenajării...
Ultima oră
Pe aceeași temă