30.6 C
București
joi, 16 iulie 2026
AcasăSocialBlack Friday 2025: 7 din 10 români se pregătesc să cumpere online,...

Black Friday 2025: 7 din 10 români se pregătesc să cumpere online, cu bugete medii de peste 1.000 de lei

Tinerii între 20 și 39 de ani utilizează cel mai frecvent metodele moderne de plată, precum Apple Pay, Google Pay sau Click to Pay, apreciind rapiditatea și securitatea acestora

Sezonul reducerilor de Black Friday 2025 se anunță extrem de activ, aproximativ 73% dintre români declarând că intenționează să facă achiziții, arată un studiu realizat de PayU GPO România, împreună cu Reveal Marketing Research, pe un eșantion reprezentativ de peste 1.000 de persoane. Bugetul mediu alocat cumpărăturilor este de circa 1.100 lei, cei mai pregătiți fiind românii cu vârste între 30 și 39 de ani și venituri lunare între 3.000 și 8.000 lei.

Analiza arată că plățile digitale se consolidează ca principală metodă de achiziție: aproape jumătate dintre respondenți (49%) vor plăti direct online cu cardul, 9% optează pentru plata în rate online, 7% aleg portofele digitale, iar 2% soluții de tip Buy Now, Pay Later. Plata la livrare rămâne prezentă, însă ponderea acesteia scade, fiind preferată de 28% dintre cumpărători. Tinerii între 20 și 39 de ani utilizează cel mai frecvent metodele moderne de plată, precum Apple Pay, Google Pay sau Click to Pay, apreciind rapiditatea și securitatea acestora.

Studiul relevă, de asemenea, că românii se pregătesc din timp pentru eveniment: 44% urmăresc prețurile înainte de startul campaniilor, 37% compară ofertele mai multor retaileri, 31% stabilesc bugetul în avans, iar 30% își salvează produsele în coș pentru achiziție rapidă. În plus, 19% se abonează la newslettere pentru oferte exclusive.

Cele mai populare categorii de produse sunt IT&C (50%), modă și accesorii (47%), frumusețe și sănătate (42%) și casă & deco (36%), urmate de produse pentru copii și FMCG (24% fiecare), călătorii și experiențe (23%), mâncare livrată acasă (15%), auto (11%) și asigurări (10%). Femeile preferă produsele de modă, frumusețe și decorațiuni, iar bărbații se orientează către IT&C și auto.

„Black Friday 2025 confirmă consolidarea plăților digitale ca principală opțiune de plată în comerțul online. Consumatorii români sunt tot mai orientați către soluții rapide, sigure și integrate în experiența lor digitală, iar comercianții care adoptă metode moderne de plată vor beneficia de conversii mai mari și de clienți mai loiali”, afirmă Elena Gheorghe, Country Manager PayU GPO România și Ungaria.

În acest context, PayU GPO România va organiza pe 7 noiembrie un eveniment live-maraton, comunicând în timp real date și trenduri despre tranzacțiile realizate în cea mai importantă zi a comerțului online românesc. Transmisiunea va fi disponibilă pe Facebook și YouTube, alături de parteneri și jucători cheie ai ecosistemului e-commerce local.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Atac asupra Kievului: doi morți, printre care un adolescent. Rusia intensifică ofensiva cu rachete și drone

Cele mai afectate au fost cartierele Sviatoșîn și Darnîțki, unde loviturile au provocat incendii și distrugeriUn nou atac cu rachete balistice lansat de Rusia...

Criză fără precedent la ATI Nou-Născuți de la „Marie Curie”

Din cauza deficitului sever de personal, conducerea secției a cerut reducerea temporară a capacității de internareSecția de Terapie Intensivă pentru nou-născuți a Spitalului „Marie...

Ciprian Ciucu contestă sondajul IRES și îl atacă pe Sorin Grindeanu: Eu pot să-mi justific fiecare leuț

Primarul municipiului București, Ciprian Ciucu, a respins rezultatele unui sondaj IRES realizat la comanda PSD, susținând că acestea nu sunt credibile și invocând experiența...
Ultima oră
Pe aceeași temă