22.6 C
București
joi, 2 iulie 2026
AcasăEconomieBiletele de avion se scumpesc pe fondul crizei energetice: companiile aeriene reacționează...

Biletele de avion se scumpesc pe fondul crizei energetice: companiile aeriene reacționează la explozia prețului kerosenului

Operatorii Qantas și Air New Zealand sunt printre primii transportatori care au confirmat oficial scumpirea biletelor, pe fondul scumpirii kerosenului

Escaladarea conflictului dintre Statele Unite și Israel împotriva Iran a dus la o creștere abruptă a prețurilor petrolului, afectând lanțul global al transportului aerian. În ultimele zile, prețul combustibilului pentru avioane a urcat spectaculos, de la aproximativ 85–90 de dolari pe baril, înainte de izbucnirea conflictului, la 150–200 de dolari pe baril, potrivit estimărilor prezentate de Air New Zealand și citate de Reuters.

În acest context, compania aeriană din Noua Zeelandă a decis să suspende prognoza financiară pentru anul 2026, invocând incertitudinile generate de evoluția situației geopolitice și de volatilitatea costurilor de operare.

Combustibilul reprezintă a doua cea mai mare cheltuială pentru companiile aeriene, după costurile cu personalul, și poate ajunge la 20–25% din totalul cheltuielilor operaționale. O astfel de creștere rapidă a prețurilor pune presiune directă asupra tarifelor practicate de transportatori. În paralel, companiile aeriene se confruntă și cu dificultăți logistice. Spațiul aerian din unele zone a devenit mai restrâns, deoarece aeronavele sunt nevoite să evite regiunile afectate de conflict, ceea ce duce la rute mai lungi, costuri suplimentare și capacitate limitată pe anumite curse.

Primele scumpiri sunt deja vizibile pe unele rute internaționale, în special între Asia și Europa, unde restricțiile de zbor și o cerere ridicată au dus la creșterea prețurilor.

Air New Zealand a anunțat că tarifele pentru zborurile interne vor crește cu aproximativ 10 dolari neozeelandezi pentru un bilet dus-întors la clasa economică, în timp ce pentru cursele internaționale pe distanțe scurte majorarea este de 20 de dolari neozeelandezi, iar pentru zborurile lung-curier de aproximativ 90 de dolari neozeelandezi. Reprezentanții companiei avertizează că pot urma ajustări suplimentare, dacă prețurile combustibilului rămân ridicate.

Și alți operatori aerieni analizează majorări de tarife sau suprataxe. Hong Kong Airlines a anunțat creșterea suprataxei de combustibil cu până la 35%, în timp ce Cathay Pacific a precizat că reevaluează lunar aceste taxe. De asemenea, Vietnam Airlines a solicitat autorităților eliminarea taxei de mediu aplicate combustibilului pentru avioane, pentru a reduce presiunea asupra costurilor.

Autoritățile din Vietnam au avertizat că, în cazul companiilor aeriene locale, costurile de operare au crescut cu până la 60–70% din cauza scumpirii combustibilului, iar furnizorii întâmpină dificultăți în a acoperi cererea tot mai mare din partea operatorilor aerieni.

Specialiștii din industrie avertizează că, dacă trendul actual al prețurilor la petrol continuă, impactul asupra turismului global ar putea deveni semnificativ, deoarece biletele mai scumpe ar putea reduce numărul de călători și ar putea determina companiile aeriene să reducă frecvența unor zboruri.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

VIDEO. Caniculă și secetă la nivel global: imagini dramatice din aprilie până în iunie 2026

Părți din Portugalia au fost plasate sub alertă roșie din cauza temperaturilor ridicate prognozate pentru zilele următoare, după ce țara a fost relativ ferită...

Mesajul primarului Ciucu: Avem două categorii mari de probleme: inundațiile și arborii rupți sau desprinși din rădăcini

În mai multe zone, circulația a fost îngreunată, iar infrastructura urbană a cedat rapid în fața volumului mare de apăBucureștiul s-a confruntat în noaptea...

Chris Brown obligat de instanță să plătească 13 milioane de dolari după atacul câinelui său asupra unei foste menajere

Artistul Chris Brown a fost condamnat să plătească despăgubiri în valoare de 13 milioane de dolari fostei sale menajere, Maria Avila, în urma unui...
Ultima oră
Pe aceeași temă