10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiBiden în Irlanda de Nord: Profitați de această oportunitate economică

Biden în Irlanda de Nord: Profitați de această oportunitate economică

Președintele american Joe Biden i-a îndemnat pe liderii politici din Irlanda de Nord să-și restabilească împărțirea puterii în guvern, cu promisiunea că zeci de mari corporații americane sunt gata să investească în regiune, pentru a marca cea de-a 25-a aniversare a păcii de la Belfast.

El a făcut aceste comentarii în timp ce vizita noul campus al Universității Ulster din Belfast.

Biden, care este extrem de mândru de moștenirea sa irlandeză, a petrecut puțin peste jumătate de zi în regiunea Regatului Unit – unde l-a întâlnit pe prim-ministrul britanic Rishi Sunak – înainte de a călători în sud, în Republica Irlandeză pentru două zile și jumătate de discursuri și întâlniri cu oficiali, dar și cu rude îndepărtate, potrivi Reuters.

Scurta oprire la Belfast vine pe fundalul celui mai recent impas politic în care repartizarea puterii în guvern, o parte cheie a acordului de pace din 1998, nu s-a mai întrunit de mai mult de un an din cauza unei dispute cu privire la acordurile comerciale post-Brexit.

Joe Biden a ajuns la Belfast pentru o vizită scurtă în Irlanda de Nord

Preşedintele Joe Biden a sosit marţi la Belfast, unde a venit să sărbătorească 25 de ani de pace în Irlanda de Nord şi să încerce să relanseze dialogul politic care este blocat de mai bine de un an, transmite AFP, preluat de agerpres.ro.

Întâmpinat la sosire de premierul britanic Rishi Sunak, acesta va petrece doar câteva ore în provincia britanică, înainte de a se îndrepta spre Republica Irlanda pentru un sejur mai lung, pe urmele strămoşilor săi materni.

VIDEO: Ziua Sfântului Patrick – Biden către premierul irlandez: „Istoria ne leagă”

Președintele american Joe Biden și premierul irlandez Leo Varadkar și-au exprimat sprijinul pentru un acord între Marea Britanie și UE privind regulile comerciale post-Brexit, în cadrul unei întâlniri între cei doi lideri pentru a sărbători vineri Ziua Sfântului Patrick, înainte de un prânz la Capitoliul american.

„În primul rând, vă mulțumesc foarte mult pentru că m-ați invitat aici”, a spus Varadkar.

Președintele SUA, Joe Biden, l-a primit vineri la Casa Albă pe premierul irlandez Leo Varadkar, pentru a discuta despre recentul acord comercial post-Brexit pentru Irlanda de Nord, despre sprijinul acordat Ucrainei, precum și despre continuarea susținerii acordului de pace din Vinerea Mare din 1998.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...
Ultima oră
Pe aceeași temă