Asociația Română a Băncilor (ARB) a reacționat public în urma investigației Consiliului Concurenței privind modul de stabilire a indicelui ROBOR și susține că instituțiile bancare nu au încălcat regulile de concurență și vor folosi toate căile legale pentru a contesta decizia.
Reprezentanții industriei bancare afirmă că hotărârea autorității este „abuzivă, nefondată și injustă”, cu efecte negative asupra reputației sectorului.
Consiliul Concurenței a sancționat 10 bănci cu amenzi cumulate de 3,73 miliarde de lei, pentru presupusa coordonare a comportamentului în procesul de stabilire a ROBOR, fapt c ear încălca legislația națională și europeană privind concurența.
ARB cere clarificări privind baza juridică a acuzațiilor
Asociația solicită public Consiliului Concurenței să explice concret elementele de reglementare care ar fi fost încălcate și modul în care ar fi avut loc distorsionarea pieței.
Reprezentanții băncilor cer și precizarea normelor aplicabile, inclusiv raportarea la Regulamentul UE nr. 596/2014 privind prevenirea abuzului de piață, precum și la cadrul de funcționare al pieței monetare interbancare.
ARB susține că Banca Națională a României are rol de reglementare și supraveghere în funcționarea pieței monetare, iar orice interpretare a unor posibile abateri trebuie realizată în raport cu acest cadru instituțional.
Dispute privind interpretarea rolului BNR și al ROBOR
Asociația afirmă că ROBOR reprezintă un instrument esențial în transmisia politicii monetare și în stabilitatea pieței financiare.
Din acest motiv, ARB consideră că orice intervenție externă asupra mecanismelor de funcționare poate ridica probleme legate de autonomia instituțională a BNR în îndeplinirea mandatului său.
Critici la adresa comunicării publice a anchetei
Bancherii cer și clarificări privind discuțiile dintre instituțiile financiare considerate relevante în anchetă, susținând că acestea sunt interpretate fără probe concludente.
ARB susține că modul de prezentare publică a cazului afectează imaginea sectorului și creează confuzie în rândul publicului.
În același timp, organizația anunță că va utiliza toate căile legale interne și internaționale pentru a demonstra că nu a existat nicio formă de manipulare a ROBOR.
Impact asupra reputației și stabilității financiare
Reprezentanții băncilor consideră că decizia are efecte mai largi decât sectorul bancar, influențând încrederea investitorilor și percepția asupra stabilității financiare a României.
ARB avertizează că astfel de decizii pot afecta finanțarea economiei și capacitatea statului de a atrage capital.
Totodată, organizația susține că utilizarea unor concluzii „forțate” și a unei comunicări publice dezechilibrate riscă să afecteze percepția asupra pieței bancare.
Sistemul bancar invocă prezumția de nevinovăție
Asociația amintește că băncile beneficiază de prezumția de nevinovăție, iar o hotărâre definitivă a instanței nu a fost încă pronunțată.
ARB face trimitere și la cazuri anterioare în care sancțiuni aplicate sectorului bancar au fost ulterior anulate în instanță, ceea ce, susține organizația, ar fi afectat reputația industriei.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.