21 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăȘtirile zileiAvion militar rusesc doborât: Consiliul de Securitate al ONU se va reuni...

Avion militar rusesc doborât: Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgență joi

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgenţă joi după-amiază, la cererea Moscovei, care a acuzat Ucraina că a doborât un avion de transport militar rusesc, a anunţat miercuri preşedinţia franceză a Consiliului, informează AFP, potrivit agerpres.ro.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov, aflat în vizită la New York, a solicitat mai devreme această întâlnire pentru ziua de miercuri, dar ea va avea loc “mâine după-amiază, 25 ianuarie, la ora 17:00” (22:00 GMT), a declarat preşedinţia franceză a Consiliului.

Rusia a acuzat Ucraina că a doborât miercuri un avion de transport militar rusesc, un Iliuşin Il-76, deasupra regiunii de frontieră Belgorod, ucigându-i pe toţi cei aflaţi la bord, inclusiv 65 de prizonieri ucraineni. Potrivit Moscovei, armata ucraineană ştia că prizonierii vor fi transportaţi cu avionul la Belgorod şi apoi la un punct de întâlnire la graniţă. Armata rusă susţine că forţele ucrainene au lansat două rachete dintr-un sistem de apărare antiaeriană pentru a doborî avionul de transport, urmând apoi să dea vina pe Rusia. Avionul s-a prăbuşit în apropierea satului Iablonovo, la 45 de kilometri de graniţa cu Ucraina. Cei 65 de prizonieri ucraineni, şase membri ai echipajului şi trei militari ruşi, au fost ucişi, a adăugat armata rusă.

Serviciul de informaţii militare ucrainean a afirmat miercuri seara că nu dispune de “informaţii de încredere” despre pasagerii de la bordul avionului rusesc doborât, confirmând totodată că un schimb de prizonieri cu Rusia era prevăzut să aibă loc în cursul zilei.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Ursula von der Leyen ia în calcul o înțelegere cu extrema dreaptă după alegerile europarlamentare

În cadrul dezbaterii de la Maastricht, organizată de POLITICO şi Studio Europa Maastricht, aceasta a dat de înţeles că ar fi deschisă pentru o...

Opt persoane au murit într-un restaurant din Beirut în urma unui incendiu porvocat de explozia unei butelii de gaz

Un incendiu provocat de explozia unei butelii de gaz a ucis marţi cel puţin opt persoane într-un restaurant din capitala Libanului, Beirut, au informat...

Mesaje haioase de 1 Mai. O selecție de urări de Ziua Muncii

Ziua Muncii sau 1 mai muncitoresc se sărbătorește în fiecare an în țara noastră. În această zi, mulți sunt liberi, însă sunt și persoane...
Ultima oră
Pe aceeași temă