32.8 C
București
miercuri, 5 august 2026
AcasăSocialMeteoAvertizări meteo Cod galben de vânt și ninsoare în mai multe regiuni...

Avertizări meteo Cod galben de vânt și ninsoare în mai multe regiuni ale țării

Meteorologii au emis avertizări Cod galben pentru mai multe regiuni ale țării, valabile în perioada următoare. În zonele vizate vor fi intensificări ale vântului și ninsoare, cu posibile efecte de viscol la munte.

Avertizările ANM sunt valabile atât pentru zonele de munte, cât și pentru alte regiuni din sud, est și vestul țării.

În perioada vineri-sâmbătă, până la ora 10:00, este în vigoare o avertizare Cod galben pentru zonele montane, unde vor predomina ninsorile. Se estimează un strat nou de zăpadă, care va atinge local 10-20 cm.

În special în zonele înalte ale Carpaților Meridionali și Carpaților de Curbură, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 60-80 km/h, ceea ce va determina condiții de viscol.

Cod galben de vânt puternic în mai multe regiuni

O altă avertizare Cod galben este valabilă vineri, între orele 10:00 și 22:00, în Banat, Crișana, vestul și sudul Olteniei, Dobrogea, nord-estul Munteniei și sud-estul Moldovei. În aceste zone, vântul va atinge viteze de 50-60 km/h, cu intensificări temporare.

Pe lângă avertizările Cod galben, până duminică va fi în vigoare o informare meteo privind ninsorile la munte și precipitațiile slabe și mixte în restul țării, în special pe parcursul zilei de vineri.

În zonele montane, izolat în nordul și centrul țării, se va produce polei.

Condiții de brumă și îngheț la sol

Temperaturile minime din noaptea de sâmbătă spre duminică vor fi cuprinse între -4 și 2 grade Celsius, iar în unele regiuni se va produce brumă și îngheț la sol, în special în nordul, centrul și estul țării.

Totodată, vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de 45-55 km/h, vineri în majoritatea regiunilor și sâmbătă în est, sud-est și la munte.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

MI6, liderul spionajului european. Serviciul britanic domină clasamentul agențiilor de informații externe

Primele cinci poziții sunt completate de serviciile de informații din Țările de Jos, Ucraina și GermaniaServiciul Secret de Informații al Marii Britanii (MI6) ocupă...

Nicușor Dan avertizează că va cere reexaminarea Legii decarbonizării dacă România riscă să piardă fonduri din PNRR

Președintele Nicușor Dan a anunțat că va folosi toate prerogativele constituționale, inclusiv solicitarea de reexaminare, dacă Legea decarbonizării va fi adoptată în forma actuală,...

Salah a ales Turcia! Contract uriaș pentru fostul star al lui Liverpool

Mohamed Salah va semna cu Trabzonspor, unde va deveni cel mai bine plătit fotbalist din istoria campionatului Turciei.Mohamed Salah este pregătit pentru o nouă...
Ultima oră
Pe aceeași temă