16.6 C
București
sâmbătă, 11 iulie 2026
AcasăInternaționalAutorul celui de-al doilea atac armat din Serbia a fost reținut

Autorul celui de-al doilea atac armat din Serbia a fost reținut

Poliţia l-a arestat pe presupusul autor al noului atac armat în Serbia, în care opt persoane au fost ucise şi alte treisprezece rănite într-un sat din apropiere de Belgrad.

„RTS a aflat că criminalul a fost arestat lângă Kragujevac”, în centrul Serbiei, a transmis postul naţional RTS, după o operaţiune lansată în urma acestui măcel ce a avut loc joi noapte în mai multe sate din apropierea Belgradului, al doilea atac armat în masă în ţară în această săptămână.

„Suspectul U.B., născut în 2002, a fost reţinut în în vecinătatea oraşului Kragujevac, el este suspectat de uciderea a opt persoane şi rănirea altor 14 în timpul nopţii”, a declarat Ministerul sârb de Interne într-un comunicat, adăugând că ancheta este în curs de desfăşurare.

Preşedintele Serbiei Aleksandar Vucic este aşteptat să se adreseze naţiunii în jurul orei 10.30 (8.30 GMT).

Atacul armat din satul Dubona, lângă oraşul Mladenovac, la 42 km sud de Belgrad, este al doilea în ţara din Balcani în doar două zile.

Miercuri, un băiat de 13 ani a ucis prin împuşcare nouă persoane şi a rănit şapte la o şcoală din Belgrad înainte de a se preda.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!


Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă