Achizițiile de aur realizate de români în primele trei luni ale acestui an, au înregistrat o creștere impresionantă de aproximativ 65% comparativ cu perioada similară din 2024
Prețul metalului prețios a înregistrat o volatilitate de peste 6% într-o singură săptămână din aprilie, oscilând între 2.960 și 3.163 de dolari pe uncie.
Un factor major în aceste mișcări a fost preluarea mandatului de președinte al SUA de către Donald Trump, ale cărui politici economice protecționiste și declarații dure au influențat piețele financiare globale. Noua strategie a Casei Albe se concentrează pe impunerea de tarife vamale pentru a reduce uriașul deficit bugetar american, de aproape două trilioane de dolari, fapt care a alimentat nesiguranța investitorilor și a impulsionat cererea de aur.
În același timp, tot mai mulți români își diversifică portofoliile de investiții, incluzând aurul fizic – sub formă de lingouri și monede – pentru protecție împotriva inflației și a incertitudinilor. Potrivit Tavex România, citat de Agerpres, tot mai puțini români vând aur de investiții, iar această tendință indică un grad mai mare de conștientizare financiară. În schimb, s-a observat o creștere de 170% a cantității de bijuterii din aur vândute, ceea ce sugerează că prețul ridicat îi determină pe unii să valorifice piesele personale.
Analiza amintește și de contextul istoric al aurului, făcând referire la Acordul de la Bretton Woods din 1944, când aurul a fost elementul-cheie în stabilirea cursurilor valutare. Acest sistem s-a prăbușit în 1971, odată cu decizia președintelui Nixon de a opri convertirea dolarului în aur, pe fondul scăderii drastice a rezervelor americane.
Astăzi, dincolo de granițele României, țări precum Polonia, Ungaria și Cehia își extind consistent rezervele de aur. Polonia, spre exemplu, a achiziționat 103 tone doar în ultimele luni, ridicând ponderea aurului în rezervele sale internaționale la aproape 21%. România deține în prezent 103,6 tone, ceea ce înseamnă doar 9,5% din totalul rezervei BNR.
Banca Națională a României nu pare, însă, interesată de creșterea acestor rezerve, preferând să susțină stabilitatea cursului valutar. În acest sens, a reușit să mențină artificial raportul euro/leu în jurul valorii de 4,97, în ciuda creșterii cu peste 27% a prețului aurului din iulie 2024 până acum.
La nivel global, actualul consilier economic al președintelui Trump, Stephen Miran, semnalează că dolarul este supraevaluat, ceea ce reduce competitivitatea SUA. El propune soluții radicale pentru redresarea balanței comerciale și reducerea datoriei americane, de la renegocierea datoriei cu statele creditoare, până la restructurarea plăților sau folosirea influenței militare ca monedă de schimb.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube