33.8 C
București
luni, 29 iunie 2026
AcasăSocialEvenimentAu intrat în vigoare noile prevederi privind permisele de conducere. Ce transmite...

Au intrat în vigoare noile prevederi privind permisele de conducere. Ce transmite MAI

Începând de astăzi intră în vigoare propunerile MAI privind modificarea condițiilor de restituire a permisului de conducere reținut și a celor de dobândire a permisului de conducere românesc de către șoferii care dețin permise eliberate de alte state, transmite MAI într-un comunicat de presă.

În ședința de Guvern de joi, 10 august a.c., a fost adoptată Ordonanța nr. 29/2023 prin care se modifică Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, la propunerea specialiștilor Ministerului Afacerilor Interne.

Astfel, cetățenii care dețin permise de conducere eliberate de alte state, dar care nu pot fi preschimbate cu permisul românesc de conducere, vor putea să se înscrie la examenul pentru obținerea documentului românesc fără a mai fi nevoie de urmarea unei școli de șoferi, cum prevedea legislația până în prezent.

În urma dobândirii permisului de conducere românesc, permisul de conducere emis în străinătate se remite autorităților din statul emitent prin grija serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, cu mențiunea că a fost obținut un nou permis de conducere în România.

Totodată, este instituită posibilitatea ca persoanele care nu au reședință sau domiciliu în România să înmatriculeze provizoriu un vehicul, cu scopul de a-l înmatricula ulterior în altă țară. Până la aprobarea OG nr. 29/ 2023, acest lucru era permis doar cetățenilor care aveau reședința sau domiciliul în România.

O altă modificare importantă prevăzută de OG nr. 23/2023 este introducerea posibilității restituirii permisului de conducere – reținut ca urmare a constatării preliminare, în salivă, a prezenței unor substanțe din categoria celor psihoactive, în baza rezultatului analizei mostrelor biologice (probe de sânge) realizate în instituțiile medico-legale autorizate prin care s-a stabilit absența din organism a substanțelor psihoactive. Până acum restituirea se putea face doar  în baza soluției de clasare dispuse în faza urmăririi penale.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Și-a închis definitiv un capitol! Stefanos Tsitsipas ia o decizie radicală înainte de Wimbledon

Stefanos Tsitsipas a anunțat că a încheiat colaborarea cu tatăl său, Apostolos Tsitsipas, iar de această dată susține că despărțirea este una definitivă.Stefanos Tsitsipas...

Blocajul politic persistă după respingerea celei de-a doua propuneri de premier. Partidele nu au ajuns la un acord privind viitorul guvern

Partidele care au făcut parte din fosta coaliție de guvernare nu au reușit să ajungă la un acord privind susținerea unui nou Executiv, după...

Energie la preț de criză: România atinge un record istoric de peste 1.000 euro/MWh pe fondul caniculei și al producției reduse

Situația evidențiază vulnerabilitatea sistemului energetic, cu impact direct asupra prețurilor și securității aprovizionăriiPiața de energie electrică din România a înregistrat un nivel fără precedent,...
Ultima oră
Pe aceeași temă