10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSocialMeteoAtenționări de vânt puternic și viscol în peste jumătate din țară, astăzi...

Atenționări de vânt puternic și viscol în peste jumătate din țară, astăzi și mâine. HĂRȚILE

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, atenţionări Cod galben de vânt puternic şi viscol, valabile până sâmbătă seara în peste jumătate din ţară.

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de vineri, între orele 10:00 – 22:00, în Moldova, nordul Dobrogei, sudul Transilvaniei şi în sud-vestul Olteniei, vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55 – 65 km/h.

De asemenea, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, îndeosebi la altitudini de peste 1.700 de metri, vântul va avea intensificări cu rafale de 90 – 110 km/h, va fi viscol şi vizibilitate redusă.

Al doilea Cod galben de intensificări ale vântului va fi valabil sâmbătă, în intervalul orar 5:00 – 22:00, în Oltenia, în cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-vestul Munteniei şi sudul Banatului. În aceste zone, vântul va sufla cu rafale în general de 55 – 65 km/h, iar în Transilvania vor fi perioade de timp în care va ninge viscolit.

În Carpaţii Occidentali, Meridionali şi de Curbură, mai ales la peste 1.700 de metri altitudine, vântul va avea intensificări cu rafale de 90 – 110 km/h, se va semnala viscol, iar vizibilitatea va fi redusă.

Meteorologii precizează că intensificări ale vântului vor mai fi şi pe parcursul nopţii de sâmbătă spre duminică (27/28 ianuarie) în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, cu viteze de 60 – 80 km/h. 

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă