33 C
București
miercuri, 15 iulie 2026
AcasăSocialEducațieAproape 74% rata de promovare la Definitivatul în învățământ

Aproape 74% rata de promovare la Definitivatul în învățământ

Rata finală de promovare înregistrată la proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2022), după soluționarea contestațiilor, este 73,82% (în creștere cu 3,02%, comparativ cu rezultatele inițiale – 70,80%).  

Astfel, după evaluarea contestațiilor depuse (1.528), 5.355 de candidați au reușit să obțină medii mai mari sau egale cu 8 (opt), în condițiile în care, după afișarea primelor rezultate, fuseseră declarați promovați 5.136 de candidați, precizează Ministerul Educației (ME), printr-un comunicat de presă remis cotidianului național “România liberă”.

“Conform legislației în vigoare, pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele de examen, inclusiv cea scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului. Astfel, dacă un candidat obţine nota 10 la ambele inspecţii şi la portofoliu, ca să promoveze examenul naţional pentru definitivare în învăţământ, respectiv pentru a obţine media 8 (opt), trebuie să obțină minimum nota 7.15 la proba scrisă”, precizează ME.

La proba scrisă din această sesiune au fost prezenți 7.586 de candidați (93,65%). Dintre aceștia, 325 de candidați s-au retras, iar un candidat a fost eliminat pentru fraudă. Șase lucări au fost anulate în centrele de evaluare.

Astfel, din totalul celor 7.254 de candidaţi cu lucrări evaluate inițial, 3.561 de candidați au obținut note pe segmentul 8 -10 (3.522 la prima afișare). Dintre aceștia, 137 de candidaţi au fost notați cu 10, iar 427 candidați cu note între 9,50 și 9.99.

De asemenea, 3.693 de candidați au primit note sub 8. Dintre aceştia, 3.179 de candidați au primit note între 5 și 7,99. Cu note sub 5 au încheiat proba scrisă 514 candidați.

Cadrele didactice care promovează acest examen dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar. Afișarea rezultatelor finale a avut loc astăzi, 4 august 2022, la ora 10:00, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul dedicat

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Colliers: Piața imobiliară încetinește, dar Bucureștiul recuperează teren

Tranzacțiile din Capitală au fost cu doar 2% mai mici față de aceeași perioadă din 2025, în timp ce la nivel național, reculul a...

România intră din nou sub valul de caniculă: temperaturi de până la 37 de grade și avertizări de furtuni în mai multe regiuni

Mai multe zone vor fi afectate de instabilitate atmosferică, cu ploi torențiale, vijelii și grindină, pentru care Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări...

Aurul pierde din avânt, iar petrolul schimbă perspectivele pieței

Prețul aurului a înregistrat o scădere, după avansul de peste 2% consemnat în ședința precedentăInvestitorii și-au mutat atenția către evoluția petrolului, care reaprinde...
Ultima oră
Pe aceeași temă