14.3 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSocialMeteoANM: Ninsori, aproape în toată țara

ANM: Ninsori, aproape în toată țara

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo de ninsori moderate şi intensificări ale vântului pentru cea mai mare parte a ţării şi o atenţionare Cod galben de ninsori însemnate cantitativ şi viscol la munte, în 26 de judeţe, ambele valabile până duminică după-amiaza.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 3 februarie, ora 10:00 – 5 februarie, ora 18:00, aria ninsorilor se va extinde treptat din orele serii dinspre regiunile nord-vestice şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării. Local se va depune strat nou de zăpadă, care va fi mai consistent în zonele montane. Prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 20-30 l/mp, cu precădere în jumătatea vestică a ţării.

Vântul va prezenta local şi temporar intensificări, cu viteze în medie de 50-60 km/h în majoritatea zonelor, iar la munte cu rafale de 65-75 km/h. Vor fi perioade în care intensificările de vânt se vor asocia cu ninsoare.

“De duminică (5 februarie), vremea va intra într-un proces de răcire şi va deveni geroasă noaptea, cu precădere în regiunile intracarpatice”, atrag atenţia meteorologii.

De asemenea, în perioada 3 februarie, ora 20:00 – 5 februarie, ora 18:00, temporar va ninge şi vor fi perioade în care vântul va prezenta intensificări cu rafale de 50-70 km/h, iar la altitudini de peste 1.800 de metri vântul va depăşi 80-90 km/h, astfel încât va fi viscol şi vizibilitate scăzută.

În vestul Carpaţilor Meridionali se vor acumula peste 30-40 l/mp şi se va depune strat consistent de zăpadă.

Judeţele care vor intra sub Codul galben de ninsori sunt: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Ursula von der Leyen ar putea interzice TikTok dacă ar obține un nou mandat în fruntea Comisiei Europene

Candidatul Partidului Popular European (PPE) la preşedinţia Comisiei Europene şi actualul preşedinte al acestei instituţii, Ursula von der Leyen, a declarat luni că nu...

EXCLUSIV. Companiile de stat, chestiune de siguranță națională, doar în declarațiile puterii. Ministerul Economiei, fără apărare la falimentul Lido S.A.

Statul rămâne lipsit de reacție în cazul falimentului Lido S.A., companie la care este acționar majoritar, în condițiile în care afacerea pare gândită pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă