13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zileiAnchetă la Poliţia Locală Buzău după ce o femeie poliţist ar fi...

Anchetă la Poliţia Locală Buzău după ce o femeie poliţist ar fi ţinut cu forţa doi copii

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de conducerea Poliţiei Locale, incidentul ar fi avut loc marţi, în jurul orei 18.00, când doi copii în vârstă de 8 şi 9 ani au scăpat o minge în curtea S.C Urbis Serv. SRL şi au intrat pentru a o recupera.

“Având în vedere că spaţiul respectiv este obiectiv păzit de către agenţi, personal contractual din cadrul Direcţiei de Poliţie Locală Buzău, există reguli bine stabilite în consemnul particular privind accesul în incinta societăţii respective. Cei doi minori după ce au intrat pentru a recupera mingea au fost observaţi de către agentul de pază, moment în care au fost întrebaţi cu privire la prezenţa lor în curtea obiectivului. Au fost conduşi în punctul de control în vederea stabilirii identităţii, ocazie cu care li s-a adus la cunostinţă că nu au voie să intre în interiorul societăţii putând să solicite verbal mingea, cum s-a întâmplat de mai multe ori”, se arată în comunicatul remis de Poliţia Locală.

Conform aceluiaşi comunicat, la scurt timp, unul dintre părinţii copiilor s-a prezentat la poarta de acces unde i s-a explicat ce s-a întâmplat, acesta manifestându-şi dezacordul şi regretul faţă de atitudinea şi comportamentul agentului de pază.

Ulterior, conducerea Poliţiei Locale a decis să facă o anchetă care vizează comportamentul poliţistei.

“Privind modul de acţiune şi comportamentul agentului de pază, a fost demarată o procedură internă de cercetare disciplinară. Direcţia de Poliţie Locală, îşi asumă, regretă şi dă asigurări ferme că îşi va desfăşura în continuare activitatea în slujba şi în interesul buzoienilor”, arată sursa citată.

Poliţista şi-a motivat gestul spunând că voia doar să îi legitimeze pe cei mici.

Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă