Parchetul General a deschis în acest caz un dosar penal in rem pentru distrugere și tentativă de omor calificat
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a anunțat vineri seară că cercetările efectuate la blocul din Galați lovit de o dronă s-au încheiat, iar concluziile preliminare urmează să fie transmise procurorilor care coordonează ancheta penală. Potrivit oficialului, imediat după semnalele emise de Statul Major al Forțelor Armate privind pericolul aerian, autoritățile au activat sistemul RO-ALERT. Apelul de urgență a fost înregistrat la ora 01:59, iar primele echipaje ale Ministerului de Interne au ajuns la locul incidentului în doar câteva minute.
Predoiu a precizat că incendiul provocat în urma impactului a fost stins înainte de ora 02:33, intervenția mobilizând sute de angajați ai structurilor MAI. În total, la operațiune au participat 359 de cadre, dintre care pompieri, jandarmi și polițiști, sprijiniți de autospeciale și echipamente tehnice.
Ministrul a mai arătat că verificările criminalistice au fost realizate împreună cu specialiști ai Serviciului Român de Informații, iar toate datele culese din teren vor fi înaintate procurorilor care instrumentează dosarul. Drona, despre care autoritățile române susțin că este de proveniență rusească, a lovit un imobil de locuințe din Galați, distrugând un apartament situat la etajul 10 și provocând rănirea a două persoane.
Parchetul General a deschis în acest caz un dosar penal in rem pentru distrugere și tentativă de omor calificat.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube