13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăPoliticăAlina Gorghiu a dispus verificări la Penitenciarul Jilava după ce Remus Truică...

Alina Gorghiu a dispus verificări la Penitenciarul Jilava după ce Remus Truică ar fi sponsorizat un loc de detenție modern

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a dispus verificări la Penitenciarul Jilava, după ce în presă au apărut informaţii că Remus Truică, fostul şef de cabinet al lui Adrian Năstase, condamnat la 7 ani de închisoare în dosarul “Ferma Băneasa”, ar fi sponsorizat amenajarea unui loc de detenţie modern, cu aer condiţionat, bucătărie şi baie, potrivit agerpres.ro.

Într-un comunicat de presă remis miercuri, Administraţia Naţională a Penitenciarelor susţine că relatările din presă nu se confirmă şi transmite că Remus Truică execută închisoarea în regim deschis, fiind selecţionat şi repartizat să desfăşoare activităţi lucrative fără supraveghere la un punct de lucru exterior.

“Având în vedere apariţia, în spaţiul public, a unor informaţii referitoare la favorizarea, de către administraţia Penitenciarului Bucureşti-Jilava, în raport cu ceilalţi deţinuţi, a unei persoane private de libertate care, anterior condamnării, a ocupat o funcţie publică, precizăm faptul că ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a dispus Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor efectuarea unei misiuni de verificare la unitatea de detenţie a celor relatate în mass-media, ce nu a confirmat aspectele lansate în spaţiul public”, a informat ANP.

Potrivit Administraţiei Penitenciarelor, la finele anului 2022, Penitenciarul Jilava a dat în folosinţă 40 locuri de cazare destinate deţinuţilor repartizaţi în regim deschis, care desfăşoară activităţi lucrative în interesul locului de deţinere sau în regim de prestări servicii. Aceste spaţii sunt amenajate şi dotate conform menţiunilor existente în Anexa 4 la Ordinul ministrului Justiţiei nr. 2772/C/2017 pentru aprobarea Normelor minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate.

Alina Gorghiu a dispus verificări la Penitenciarul Jilava după ce Remus Truică ar fi amenajat un loc modern la fostul abator al închisorii

Suplimentar, în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii mediului penitenciar, s-a luat măsura dotării fiecărei secţii de deţinere, nu doar a spaţiilor noi date în folosinţă, cu frigidere amplasate în spaţii comune, la care deţinuţii cazaţi în fiecare secţie au acces în baza unui program stabilit de director.

În vederea dezvoltării deprinderilor de convieţuire socială, noile spaţii date în folosinţă au fost dotate şi cu maşini de spălat, astfel încât deţinuţii să se poată autogospodări, fapt de natură a le creşte capacitatea de adaptare la viaţa din afara penitenciarului, în vederea reintegrării sociale, se menţionează în comunicat.

“Persoana privată de libertate la care se face referire este clasificată în regimul de executare deschis, fiind selecţionată şi repartizată să desfăşoare activităţi lucrative fără supraveghere la un punct de lucru exterior. Prin urmare, libertatea de mişcare este superioară regimurilor de executare maximă siguranţă, închis şi semideschis, fiind permisă atât în locul de deţinere, cât şi în afara acestuia, pe baza unei evaluări realizate de comisiile de profil, a căror atribuţii sunt stabilite prin lege – comisia de individualizare a pedepsei, comisia de selecţionare la muncă, comisia de stabilire a gradului de vulnerabilitate etc, a explicat ANP despre Remus Truică.

Pe 28 iulie, în intervalul orar 10,00 – 13,00, Penitenciarul Bucureşti-Jilava va organiza Ziua Porţilor Deschise, demers care va oferi posibilitatea reprezentanţilor societăţii civile şi mass-media de a vizita unitatea, în scopul cunoaşterii realităţii obiective din mediul penitenciar.

Publicaţia Stiripesurse.ro a relatat că Remus Truică ar fi sponsorizat amenajarea fostului abator al Penitenciarului Jilava într-un loc de detenţie modern, cu aer condiţionat, bucătărie, baie şi alte facilităţi, de care beneficiază alături de alţi şase deţinuţi.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Nouă cetățeni români și familiile lor au fost evacuați din Gaza

Nouă cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi miercuri din Fâşia Gaza şi au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt,...

Platforma OnlyFans se confruntă cu o anchetă în Marea Britanie

Autoritatea britanică de reglementare în domeniul mass-media, Ofcom, a deschis o investigație pentru a stabili dacă site-ul OnlyFans, destinat exclusiv adulților, face suficiente eforturi...

Blinken se asigură că Israelul nu va ataca orașul Rafah fără un plan umanitar

Secretarul de stat american Antony Blinken s-a deplasat miercuri la Kerem Shalom, punct de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel către Fâşia Gaza, informează...
Ultima oră
Pe aceeași temă