21.3 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSănătateAlexandru Rafila a semnat contractul pentru construirea Centrului de Mari Arşi de...

Alexandru Rafila a semnat contractul pentru construirea Centrului de Mari Arşi de la Spitalul “Grigore Alexandrescu”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a semnat contractul pentru construirea Centrului de Mari Arşi în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, iar lucrările vor începe în prima săptămână din septembrie, potrivit agerpres.ro.

Potrivit unui comunicat remis presei, noua clădire va cuprinde două săli de operaţie pentru pacienţii cu arsuri severe, 10 paturi pentru pacienţii critici, 16 paturi ATI postcritici şi 10 paturi pentru microchirurgie şi chirurgie reconstructivă.

Totodată, în cadrul centrului va funcţiona şi un nou ambulatoriu de specialitate.

Valoarea investiţiei este de 56 milioane de euro şi face parte din proiectul derulat de Ministerul Sănătăţii cu Banca Mondială, iar durata de execuţie a obiectivului de investiţii este de 26 de luni.

“Construcţia şi finalizarea centrelor pentru mari arşi reprezintă o componentă importantă a proiectelor de investiţii şi de dezvoltare a sistemul sanitar din România, pe care le derulează Ministerul Sănătăţii în parteneriat cu autorităţile locale din întreaga ţară. Responsabilitatea, profesionalismul şi buna credinţă sunt principiile după care funcţionează echipa actuală a Ministerului Sănătăţii”, a declarat ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, citat în comunicat.

Lucrările de construcţie a Centrului de Mari Arşi de la Timişoara au început în luna iunie. Până la finalul anului urmează să fie semnat contractul pentru construirea Centrului de Mari Arşi de la Târgu-Mureş.

Alexandru Rafila: “Nicio ţară din lume nu poate asigura necesarul de paturi pentru marii arşi”

Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății, a declarat că nicio țară din lume nu poate asigura necesarul de paturi pentru marii arşi, în cazul unei catastrofe.

“Sunt în curs de extindere centre de mari arşi la Bucureşti, Târgu Mureş şi Timişoara, ultimul fiind în cel mai avansat stadiu, urmând să pună la dispoziţie 12 paturi. La nivel naţional avem circa 30 de paturi şi vom ajunge la 50 după finalizarea proiectului, inclusiv paturi pediatrice.

Centrul de la Timişoara este cel mai avansat, aici s-a amenajat terenul (…). În cadrul Spitalului Judeţean Timişoara va exista această nouă clădire care va oferi 12 locuri noi. (…).

Nicio ţară din lume nu poate amenaja atât de multe paturi pentru pacienţi arşi, care ar putea să deservească în caz de urgenţă, de catastrofă astfel de pacienţi şi trebuie să existe şi posibilitatea rezolvării la nivel naţional, dar şi prin parteneriate internaţionale.

În curând vom semna un acord, în acest sens, cu guvernul belgian, pentru a exista o legiferare şi un mecanism predictibil pentru astfel de pacienţi, în caz de catastrofă”, a explicat ministrul Alexandru Rafila, într-o conferinţă de presă.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Ciolacu și ceilalți lideri PSD au lansat-o pe Firea spre Primăria Capitalei. Administrația nu trebuie să aibă culoare politică, susține premierul Ciolacu

Senatoarea Gabriela Firea, șefa filialei PSD București, s-a înscris oficial în cursa pentru funcția de primar general al Capitalei, avându-i alături la acest eveniment...

Rusia – Ucraina, ziua 774. Ucraina ar fi retras tancurile Abrams de pe linia frontului

Ucraina ar fi retras tancurile Abrams M1A1, de fabricație americană, de pe linia frontului, pe motiv că s-ar fi dovedit prea vulnerabile în fața...

Messi, de neoprit în America! Argentinianul a reușit o nouă dublă și e golgheter în MLS

Lionel Messi a contribuit decisiv la victoria lui Inter Miami cu scorul de 4-1 în faţa lui New England Revolution, după ce a marcat...
Ultima oră
Pe aceeași temă