15.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSocialAlertă meteo de vreme rea. Se anunță ger, ninsori și vânt. Când...

Alertă meteo de vreme rea. Se anunță ger, ninsori și vânt. Când scăpăm de frig

O alertă meteo de vreme rea a fost emisă luni dimineață. Specialiștii anunță o răcire accentuată a vremii în toată țara, inclusiv la București. După temperaturi de 19 grade zilele trecute, ne așteaptă zile cu ger și precipitații. 

În intervalul 10 ianuarie, ora 10 – 12 ianuarie, ora 10, se vor semnala precipitații moderate cantitativ, intensificări ale vântului.

În Oltenia și sudul Banatului vor fi precipitații moderate cantitativ (15…25 l/mp), la început predominant sub formă de ploaie, iar din noaptea de luni spre marți (10/11 ianuarie), treptat acestea se vor transforma în lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă. În grupele vestice ale Carpaților Meridionali și în Munții Banatului va ninge moderat, iar stratul nou de zăpadă va fi local consistent.

Precipitații slabe sub formă de lapoviță și ninsoare se vor semnala local și în restul teritoriului, îndeosebi în noaptea de luni spre marți (10/11 ianuarie) și pe parcursul zilei de marți (11 ianuarie).

Pe arii restrânse se va forma polei, transmite ANM.

Vântul va prezenta intensificări în est și sud și pe arii mai restrânse în zona montană și în extremitatea de vest, trecător viscolind ninsoarea.  

Alertă meteo de vreme rea. Prognoză specială pentru București

Alertă meteo de vreme rea. In intervalul 10 ianuarie, ora 10.00 – 11 ianuarie, ora 08.00, vremea va fi în continuare închisă. Pe parcursul zilei trecător va ploua slab, iar noaptea se pot semnala precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul se va intensifica, mai ales după orele amiezii, astfel că va avea rafale ce vor atinge 50…55 km/h, amplificând senzația de frig. Temperatura maximă va fi de 4…5 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade. 

În intervalul 11 ianuarie ora 08:00 – 12 ianuarie ora 10:00, vremea se va răci față de ziua precedentă. Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a intervalului când vor fi condiții de ninsoare slabă. Vântul va avea intensificări pe parcursul zilei, cu rafale de 45…50 km/h, amplificând senzaţia de frig, apoi va slăbi treptat în intensitate. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 1 grad, iar cea minimă va fi de -6…-4 grade, mai scăzută în zona preorășenească. 

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Dacă nu la fotbal, la tenis de masă! Elizabeta Samara câștigă Liga Campionilor

Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara a reușit să obțină pentru a cincea oară în carieră titlul în Liga Campionilor europeni și...

Serviciile secrete americane au tras concluzia în cazul Alexei Navalnîi

Serviciile secrete americane au stabilit că președintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziție Alexei Navalnîi, scrie Reuters. Navalnîi a murit...

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă