Educația, Sănătatea, Poliția și Armata rămân cei mai mari angajatori ai statului
Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan a redus, potrivit celor mai recente date disponibile, aproximativ 30.600 de posturi ocupate din sectorul public. Chiar dacă cifra poate părea semnificativă, ea reprezintă doar 2,34% din totalul angajaților din sistemul bugetar, indicând o ajustare de amploare relativ redusă. Cele mai multe reduceri s-au concentrat în domeniul Educației, acolo unde au dispărut mii de posturi de suplinitori, în condițiile în care activitățile acestora au fost preluate de cadre didactice existente. Practic, o parte din tăieri reflectă mai degrabă reorganizări interne, decât concedieri directe.
În administrația centrală, diminuarea de peste 22.000 de posturi ocupate este dominată de evoluțiile din învățământ, în timp ce în structurile MAI și alte Ministere, scăderile sunt mai moderate. Singura excepție notabilă este Ministerul Apărării, unde datele indică o ușoară creștere a numărului de posturi.
La nivel local, aproximativ 8.000 de poziții au fost eliminate, dintre care majoritatea în cadrul primăriilor și al autorităților executive locale. Și aici, o parte semnificativă a ajustărilor este concentrată în ultimele luni ale anului trecut și începutul acestui an.
Evoluția generală a aparatului bugetar arată că numărul total de posturi ocupate a rămas relativ stabil în ultimii ani, oscilând ușor peste pragul de 1,27 milioane, după vârful de peste 1,3 milioane în 2024. Comparativ, reducerile actuale sunt departe de ajustările majore, realizate în perioada crizei financiare din 2009–2010.
Deși se înregistrează o scădere, analiștii atrag atenția că impactul asupra cheltuielilor publice este limitat, în contextul în care principalele presiuni asupra bugetului vin din zona salarială, înghețată în anii 2025–2026 în paralel cu inflația ridicată.
În acest context, Educația, Sănătatea, Poliția și Armata rămân cei mai mari angajatori ai statului, iar orice reformă structurală reală a aparatului bugetar ar presupune intervenții mult mai ample decât ajustările punctuale înregistrate până acum.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube