8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAgresorul din Arad a fost prins

Agresorul din Arad a fost prins

Agresorul care a tras focuri de armă pe o stradă din municipiul Arad şi a rănit cu un cuţit un bărbat cu care avea un conflict, fugind apoi de la faţa locului, a fost prins de poliţişti în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Lugoj.

“Bărbatul de 26 de ani, din municipiul Arad, a fost depistat de poliţiştii oraşului Lugoj, într-un autoturism care se deplasa pe centura oraşului Lugoj, judeţul Timiş. Acesta a fost preluat de poliţiştii municipiului Arad şi reţinut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentat magistraţilor Judecătoriei Arad cu propunerea luării unei măsuri preventive”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat, pentru Agerpres, că pistolul folosit a fost unul cu bile, iar victima agresiunii a fost un patron de magazin. Acesta o concediase pe prietena agresorului, iar acesta din urmă ar fi vrut să se răzbune.

Incidentul a avut loc vineri seară, pe Aleea Borsec din municipiul Arad. Martorii care au asistat la scandal au sunat la 112, iar la faţa locului s-au deplasat poliţiştii şi un echipaj medical.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...
Ultima oră
Pe aceeași temă