19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSocialEvenimentAdolescent de 15 ani, rănit după ce o petardă i-a explodat în...

Adolescent de 15 ani, rănit după ce o petardă i-a explodat în mână

Un adolescent din judeţul Alba a fost rănit, duminică, în timp ce încerca să aprindă o petardă. La sosirea echipajelor medicale acesta nu era complet conştient, fiind stabilizat şi transportat la spital.

Incidentul a avut loc în comuna Meteş din judeţul Alba, unde un echipaj SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Alba Iulia şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean au  intervenit pentru acordarea primului ajutor unui băiat în vârstă de 15 ani.

„Acesta, în urma jocului cu materiale pirotehnice (petarde), a suferit mai multe leziuni la unul din membrele inferioare. La sosirea forţelor de intervenţie la locul producerii evenimentului pacientul se afla în stare de şoc, semiconştient”, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Alba. 

După acordarea ajutorului medical, adolescentul fost transportat la unitatea de primiri urgenţe Alba. „Dorim să transmitem un semnal de alarmă atât părinţilor, cât şi tuturor celor care intenţionează sa folosească aceste materiale pirotehnice pentru că de multe ori s-a soldat cu evenimente mult mai grave!”, precizează oficialii ISU Alba, care recomandă respectarea unor masuri de siguranţă şi reamintesc populaţiei că pot fi folosite doar materialele pirotehnice din categoria celor admise la comercializare.

Pompierii precizează că până şi materialele cu nivel de risc foarte scăzut pot reprezenta un pericol dacă sunt utilizate de către copii.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă