34.1 C
București
sâmbătă, 18 iulie 2026
AcasăInternaționalActorul Jay North, cunoscut pentru rolul din "Dennis, pericol public", a murit

Actorul Jay North, cunoscut pentru rolul din „Dennis, pericol public”, a murit

Jay North, actorul american devenit faimos în copilărie pentru rolul principal din „Dennis the Menace” (n.r. „Dennis, pericol public”), a încetat din viață pe 6 aprilie, la vârsta de 73 de ani.

Decesul a survenit după o luptă de mai mulți ani cu cancerul, potrivit unui anunț făcut de prietena sa, producătoarea Laurie Jacobson.

Jay North a devenit cunoscut pentru rolul din „Dennis, pericol public”

Jay North a devenit un chip cunoscut în întreaga Americă la sfârșitul anilor ’50, când a interpretat rolul băiețelului Dennis Mitchell, faimosul „băiat-problemă” din filmul „Dennis, pericol public”, difuzat între 1959 și 1963. Cariera sa în televiziune a continuat cu apariții în filme precum Zebra in the Kitchen și Maya, rol pe care l-a reluat într-o serie de televiziune ulterioară.

De asemenea, a activat ca actor de voce în producții animate precum Arabian Knights, The Pebbles and Bam-Bam Show și The Flintstones Comedy Hour.

CITEȘTE ȘI – Motivul pentru care Sydney Sweeney a anulat nunta și a pus capăt relației cu omul de afaceri Jonathan Davino

Ultima sa apariție pe micile ecrane a fost în 2003, în comedia Dickie Roberts: Former Child Star, un film despre foste vedete ale copilăriei. Într-un interviu din 1991, North a vorbit deschis despre abuzurile fizice și emoționale suferite în copilărie din partea tutorelui său legal, mătușa care îl însoțea pe platourile de filmare. A mărturisit că, deși era lăudat de colegii din industrie pentru prestațiile sale, în culise era agresat fizic și supus unei atmosfere toxice.

Jay North a recunoscut că i-a fost greu să își continue cariera în actorie după adolescență, fiind frecvent „etichetat” drept Dennis. În anii care au urmat ieșirii din lumina reflectoarelor, el a dus o viață modestă, departe de Hollywood. A lucrat în armată, apoi în industria produselor naturiste și, pentru două decenii, a fost ofițer de corecție în sistemul penitenciar din Florida.

Cu toate acestea, North a rămas apropiat de fanii săi, exprimându-și recunoștința la o convenție dedicată în 2017, când a declarat că se simte emoționat să știe că generații întregi își amintesc cu drag de serialul său.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

SUA a atacat Iranul pentru a șaptea noapte consecutivă. Alerte în mai multe state din Golf

Statele Unite au desfășurat a șaptea noapte consecutivă de atacuri asupra Iranului, potrivit unui anunț al Comandamentului Central al SUA (CENTCOM).În paralel, mai multe...

ANPC publică primul ghid național pentru comerțul online. Transparență pentru magazine și recomandări

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a lansat primul ghid național dedicat comerțului online, un document care reunește recomandări pentru magazinele digitale și informații...

Doi cetățeni ucraineni, reținuți după ce au păcălit o femeie să le dea aproape 290.000 de lei

Doi cetățeni ucraineni, în vârstă de 19 și 20 de ani, au fost reținuți de polițiștii din București într-un dosar de înșelăciune și uz...
Ultima oră
Pe aceeași temă