Analiza publicaţiei The Guardian arată că unul dintre cele mai importante puncte de presiune ale Iranului a fost controlul asupra Strâmtorii Ormuz
Donald Trump a intrat în confruntarea cu Iranul cu o listă de obiective aproape totale: neutralizarea programului nuclear iranian, limitarea arsenalului de rachete balistice şi oprirea sprijinului acordat grupărilor aliate din regiune, precum Hezbollah sau Hamas. În final, însă, înţelegerea obţinută de administraţia americană pare să ofere rezultate mult mai restrânse. Teheranul promite că nu va produce o armă nucleară, iar negocierile pe tema programului atomic ar urma să continue, însă alte revendicări majore ale Washingtonului nu apar în document.
Analiza publicaţiei The Guardian arată că unul dintre cele mai importante puncte de presiune ale Iranului a fost controlul asupra strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute energetice ale lumii. Ameninţarea blocării acestei căi maritime a forţat administraţia americană să caute rapid o ieşire din conflict, pentru a evita o criză economică globală.
Barbara Leaf, fost oficial american pentru Orientul Mijlociu, consideră că Washingtonul a pornit conflictul cu o evaluare greşită a capacităţii regimului iranian de a rezista. Potrivit acesteia, SUA au descoperit că un adversar care şi-a construit timp de decenii strategii de război asimetric, nu poate fi înfrânt printr-o campanie rapidă. „Statele Unite au realizat că nu acesta era tipul de război pentru care se pregătiseră”, a afirmat Leaf, explicând că presiunea economică generată de conflict a devenit rapid o problemă inclusiv pentru consumatorii americani.
În noul context, Trump se află într-o poziţie complicată: nu pare dispus să reia confruntarea militară, dar prin prelungirea conflictului ar fi pierdut o parte din instrumentele de presiune pe care le avea la început. Conţinutul acordului a fost ţinut iniţial departe de public, fiind prezentat doar prin declaraţii ale oficialilor americani. Reţinerea Casei Albe a alimentat criticile venite chiar din interiorul Partidului Republican.
Senatorul republican Bill Cassidy a calificat înţelegerea drept una dintre cele mai mari erori de politică externă din ultimele decenii, susţinând că Iranul ar fi obţinut avantaje, fără să renunţe complet la ambiţiile sale strategice. Alţi republicani au transmis că punctele prezentate până acum, nu sunt suficiente pentru a demonstra că acordul reprezintă un succes.
Situaţia este cu atât mai delicată cu cât Trump criticase dur acordul nuclear semnat în perioada administraţiei Obama, despre care spunea că oferea prea multe concesii Teheranului. Acum, propria administraţie se află în situaţia de a accepta eventuale stimulente economice pentru Iran şi de a permite discuţii suplimentare privind sancţiunile şi activele blocate. În anumite declaraţii recente, Trump a adoptat chiar argumente mai apropiate de poziţia iraniană, afirmând că este dificil să ceri unei ţări să renunţe la anumite capacităţi când alte state din regiune dispun de ele.
Pentru analişti, acordul este mai degrabă rezultatul unei decizii pragmatice: oprirea unui conflict care devenea tot mai costisitor. Barbara Leaf spune că este o evoluţie pozitivă faptul că războiul pare să se încheie, dar avertizează că nu există garanţii că tensiunile nu vor reizbucni.
Robert Malley, fost negociator american în dosarul nuclear iranian, consideră că noua înţelegere nu trebuie comparată direct cu acordul din perioada Obama, deoarece cele două documente au fost create în contexte complet diferite. „Acordul actual este preferabil alternativelor care existau”, a concluzionat el.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube
