16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalA picat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Elisabeth Borne din Franța

A picat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Elisabeth Borne din Franța

Adunarea Naţională, Camera inferioară a Parlamentului din Franţa, a respins, luni după-amiază, moțiunea de cenzură depusă de opoziţia de stânga împotriva Guvernului Elisabeth Borne din Franța.

Moţiunea de cenzură depusă de coaliţia de stânga Noua Uniune Populară Ecologică şi Socială (NUPES), condusă de Jean-Luc Mélenchon şi formată din partidele Franţa Nesupusă, Polul Ecologist, Partidul Comunist şi Partidul Socialist, a primit doar 146 de voturi pentru, conform cotidianului Le Monde şi postului BFMTV. Pentru a fi adoptată moţiunea avea nevoie de cel puţin 289 de voturi în Adunarea Naţională.

Moţiunea de cenzură nu a avut succes, în contextul în care formaţiunea de extremă-dreapta Mobilizarea Naţională, din care face parte fosta candidată la preşedinţie Marine Le Pen, a decis în ultimul moment să nu se ralieze planului de înlăturare a Guvernului Elisabeth Borne, instalat de preşedintele Emmanuel Macron.

Moţiunea de cenzură nu a avut succes, în contextul în care formaţiunea de extremă-dreapta Mobilizarea Naţională, din care face parte fosta candidată la preşedinţie Marine Le Pen, a decis în ultimul moment să nu se ralieze planului de înlăturare a Guvernului Elisabeth Borne, instalat de preşedintele Emmanuel Macron, conform romania24.ro.

„Am luat decizia responsabilă de a fi opoziţie constructivă. Traversăm deja o criză socială, economică şi în materie de securitate, nu avem nevoie de o criză de regim politic”, a argumentat deputatul Alexandre Loubet, într-un mesaj transmis în numele grupului politic al partidului Mobilizarea Naţională (RN).

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului din Franţa a fost respinsă: Nou eșec al lui Jean-Luc Mélenchon

Guvernul de la Paris a reacţionat observând că este vorba despre un nou eşec al lui Jean-Luc Mélenchon, liderul coaliţiei de stânga Noua Uniune Populară Ecologică şi Socială (NUPES). „Sunt trei eşecuri consecutive pentru Jean-Luc Mélenchon: în alegerile prezidenţiale, în alegerile legislative şi în această formă de scrutin intern, în moţiunea de cenzură. Cele 146 de voturi în favoarea moţiunii de cenzură nu sunt nici măcar numărul membrilor coaliţiei NUPES”, a afirmat Olivier Veran, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Paris.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a efectuat săptămâna trecută o remaniere a Guvernului condus de premierul Élisabeth Borne, în contextul eşecului suferit în scrutinul parlamentar.

Au fost schimbaţi doar câţiva miniştri, iar opoziţia de stânga şi cea de extremă-dreapta semnalaseră că erau mulţumite de menţinerea în funcţie a Guvernului Elisabeth Borne. Alianţa Împreună! (centru), care îl susţine pe preşedintele Emmanuel Macron, s-a clasat pe primul loc în scrutinul parlamentar desfăşurat în iunie în Franţa, dar nu are majoritate. Formaţiunile proprezidenţiale şi proguvernamentale au doar 250 de locuri în Adunarea Naţională, Camera inferioară a Parlamentului, care are în total 577 de membri.

În acest context, chiar dacă actuala moţiune de cenzură a fost respinsă, Guvernul minoritar de la Paris riscă să ajungă în impas în aplicarea programului de guvernare, iar opoziţia poate exercita oricând presiuni.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...
Ultima oră
Pe aceeași temă