26.6 C
București
marți, 4 august 2026
AcasăȘtirile zileiA murit academicianul Eugen Simion

A murit academicianul Eugen Simion

Eugen Simion, critic și istoric literar, a murit marți, la vârsta de 89 de ani. Informaţia a fost confirmată pentru Agerpres de preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop. 

„Era internat la Spitalul Elias. Imobilizat”, a declarat Pop. El suferea de câteva afecțiuni cronice.

Eugen Simion era critic și istoric literar, editor, eseist și profesor universitar, membru titular al Academiei Române și președinte al acestui for cultural român din 1998 până în 2006.

Eugen Simion s-a născut la 25 mai 1933 în comuna Chiojdeanca din județul Prahova.

A studiat la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, devenit Liceul „I. L. Caragiale”, astăzi Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” din Ploiești, unde a fost coleg cu Nichita Stănescu.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Ministerul Finanțelor a atras aproape 1,1 miliarde de lei prin obligațiuni de stat cu scadența în 2028

Ministerul Finanțelor a împrumutat luni 1,09 miliarde de lei de pe piața internă, prin redeschiderea unei emisiuni de obligațiuni de stat cu scadența în...

Plan de urgență activat din cauza caniculei. Ministerul Sănătății mobilizează spitalele și ambulanțele

O atenție specială trebuie acordată copiilor, persoanelor în vârstă și celor care suferă de boli cronice, categoriile cele mai vulnerabile în perioadele de caniculăMinisterul...

Amazon depășește pentru prima dată pragul de 3.000 de miliarde de dolari în valoarea de piață

Amazon a atins pentru prima dată, luni, o valoare de piață de 3.000 de miliarde de dolari, după ce acțiunile companiei au crescut pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă