20.8 C
București
sâmbătă, 11 iulie 2026
AcasăInternațional20% dintre brazilieni aprobă asaltul asupra sediilor puterii de către susținătorii fostului...

20% dintre brazilieni aprobă asaltul asupra sediilor puterii de către susținătorii fostului președinte Jair Bolsonaro

Aproximativ 20% dintre brazilieni aprobă asaltul asupra sediilor puterii de către partizani ai fostului preşedinte de extremă dreapta Jair Bolsonaro duminică la Brasilia, potrivit unui sondaj publicat miercuri de Institutul Atlas, notează AFP.

La întrebarea „Sunteţi de acord cu acţiunile manifestanţilor care au ocupat Congresul, Palatul prezidenţial şi Curtea Supremă?”, 18,4% dintre persoanele chestionate au răspuns afirmativ, 75,8% au spus că nu sunt de acord şi 5,8% s-au abţinut să răspundă.

Iar 53% dintre respondenţi consideră această invazie „total nejustificată”, în timp ce 27,5% o consideră „parţial justificată” şi 10,5% „total justificată”.

Puţin peste jumătate (50,2%) dintre persoanele chestionate consideră că Jair Bolsonaro este responsabil pentru revolte.

Acest sondaj a fost realizat luni şi marţi cu un eşantion reprezentativ de 2.200 de persoane, conform agerpres.ro.

20% dintre brazilieni aprobă asaltul susținătorilor lui Bolsonaro asupra diverselor sedii de instituții, acuzele la adresa poliției fiind din ce în ce mai multe

Duminică, câteva mii de bolsonarişti refuzând să accepte revenirea la putere a preşedintelui de stânga Luiz Inacio Lula da Silva au semănat haos la Brasilia, în faţa unei poliţii complet depăşite de situaţie, dar considerată complezentă, chiar complice de mulţi specialişti.

Ei au invadat sediile puterii cele mai emblematice ale democraţiei braziliene, care sunt situate foarte aproape unele de altele, în jurul Praça dos Tres Poderes (Piaţa celor Trei Puteri), în centrul capitalei futuriste.

Înăuntru, răzvrătiţii au distrus totul în cale, inclusiv mobilier rar şi opere de artă de o valoare inestimabilă.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Regele Charles al III-lea i-a primit pe prințul Harry, Meghan și copiii lor la Highgrove House, după o perioadă tensionată

Regele Charles al III-lea și regina Camilla i-au primit vineri, la reședința Highgrove House din Marea Britanie, pe prințul Harry, Meghan, Ducesa de Sussex,...

Gigi Hadid și Bradley Cooper, apariție discretă la Paris în timpul Haute Couture Week. Cei doi au luat cina alături de Pedro Pascal

Gigi Hadid și Bradley Cooper continuă să atragă atenția la fiecare apariție publică. După ce au participat la mult comentata nuntă a lui Taylor...

România a participat la operațiunea globală INTERPOL împotriva fraudelor. Peste 5.800 de persoane, arestate

România s-a numărat printre cele 97 de state și teritorii implicate în operațiunea internațională „First Light 2026”, coordonată de INTERPOL, care a avut ca...
Ultima oră
Pe aceeași temă