10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSocialJustițieDeputatul Ungureanu a depus reclamație la ANI împotriva ministrului Rafila

Deputatul Ungureanu a depus reclamație la ANI împotriva ministrului Rafila

Deputatul Emanuel Ungureanu (USR) a depus reclamație la ANI împotriva ministrului Alexandru Rafila (PSD), sesizând o problemă în declarația lui de avere.

Emanuel Ungureanu se remarcase deja prin demascarea unor nereguli care ar exista în domeniul medical. Actualul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, ar fi, potrivit unor afirmații mai vechi ale USR, cel mai bogat om din Guvern. Situația pare surprinzătoare în condițiile în care Alexandru Rafila ar fi lucrat numai la stat, înainte să devină ministru.

“Am depus o sesizare pentru verificarea averii domnului Rafila. Sunt nişte cifre ciudate în declaraţia de avere a domniei sale. Pentru un bugetar care a lucrat doar la stat atât de mulţi ani nu se justifică sumele care apar în declaraţia de avere şi nu se prezintă acolo în detalii clare pentru public contractele de consultanţă pe care le-a avut domnul Rafila de-a lungul tipului. Este ştiută colaborarea din ultimii opt ani dintre domnul Rafila şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii. S-a văzut aici şi prietenia dintre domnul Rafila şi această organizaţie care s-a lăsat cu un contract de 21 de milioane de euro. ANI trebuie să verifice şi acest contract dintre domnul Rafila şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Eu am depus şi memorandumul dintre Ministerul Sănătăţii, condus de domnul Rafila, şi OMS, adică acel contract de 21 milioane şi ceva”, a declarat Emanuel Ungureanu.

Reclamație la ANI pentru a verifica un eventual conflict de interese

“Trebuie să vedem dacă domnul ministru nu se află cumva în conflict de interese atunci când semnează anumite documente cu scurgere de bani publici către anumite instituţii care el a avut relaţii de colaborare”, a explicat, în fața jurnaliștilor, deputatul USR.

Ministerul Sănătăţii a anunțat că asistenţa tehnică de la OMS, de la Banca Europeană pentru Investiţii şi Banca Mondială este recomandată pentru îndeplinirea obiectivelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Ministerul Sănătății preciza că pentru asistenţă tehnică s-au prevăzut circa 50 milioane de euro. Această sumă face parte din categoria granturi nerambursabile, oferite României de UE, subliniază Ministerul Sănătății.

Suspiciunile privind ministrul Rafila sunt invocate în contextul unor cereri privind o remaniere de Guvern. Totuși, partidele din actuala Coaliție de guvernare nu par nemulțumite de ministrul Sănătății. Chestiunea averii ministrului Rafila fusese prezentată, acum câteva zile, de fostul ministru Vlad Voiculescu (USR).

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă