15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăTrei bărbaţi suspectaţi de înşelăciune au fost reţinuţi de Poliţia Capitalei

Trei bărbaţi suspectaţi de înşelăciune au fost reţinuţi de Poliţia Capitalei

Anterior, unul dintre ei a sustras 600 de lei de la o femeie, pretinzând că este poliţist.

În  perioada aprilie – mai 2018, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Poliţia Sectorului 1,  au documentat activitatea infracţională a  trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 43 şi 64 de ani, membri ai unui grup specializat în comiterea unor infracţiuni de înşelăciune şi uzurpare de calităţi oficiale.

”Astfel, la data de 14.05.2018,  bărbatul de 48  de ani a fost prins în flagrant  imediat după ce a abordat doi cetăţeni străini şi sub pretextul că ar fi turist,  le-a solicitat indicaţii cu privire la o unitate hotelieră,  moment în care  bărbatul de 43 de ani, declinându-şi calitatea falsă de poliţist, le-a  solicitat să prezinte documentele şi banii pe care îi deţin asupra lor, iar după verificare, acesta le-a înapoiat.  În acest timp cel de-al treilea bănuit a supravegheat în permanenţă împrejurările, spre a se asigura că nu sunt descoperiţi de către organele de poliţie, ori alte persoane”, anunţă Poliţia Capitalei.

Imediat, cei trei bărbaţi au fost imobilizaţi şi conduşi la sediul subunităţii pentru audieri.

Extinzându-se investigaţiile, în sarcina bănuitului de  48 de ani s-a stabilit că  în data de 15.04.2018, în jurul orei  16.30,  aflându-se în zona unei pieţe din sectorul 1, prezentându-şi calitatea falsă de poliţist,  ar fi deposedat o femeie de suma de 600 lei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi uzurpare de calităţi oficiale,  respectiv tentativă la înşelăciune,  faţă de bărbatul de 64 de ani,  iar faţă de  ceilalţi doi  sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la uzurpare de calităţi oficiale şi complicitate la tentativă de  înşelăciune,   cu cei trei în stare de reţinere.          

Cele mai citite

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...
Ultima oră
Pe aceeași temă