15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăRomânia, Marea Britanie și SUA îl caută pe controversatul Vlad Plahotniuc

România, Marea Britanie și SUA îl caută pe controversatul Vlad Plahotniuc

Centrul Național Anticorupție (CNA) din Republica Moldova i-a solicitat oficial șefului Direcției Generale Anticorupție (DGA) din Ministerul Afacerilor Interne al României, Cătălin Ioniță, să dispună investigații care să determine locul în care s-ar ascunde, în România, Vladimir Plahotniuc.

În Republica Moldova, Plahotniuc (53 de ani) este om politic și om de afaceri. Fost lider al Partidului Democrat din Moldova, Plahotniuc a fugit de pe teritoriul Republicii Moldova în iunie 2019, cu foarte puțin timp înainte ca PDM să anunțe că se retrage de la guvernare.

Plahotniuc a ieșit din Republica Moldova prin ceea ce autoritățile de la Chișinău denumesc “coridorul transnistrean”, iar ulterior ar fi ajuns în Anglia, în Statele Unite și în România.

Procurorii din Republica Moldova îl cercetează pe Plahotniuc într-un dosar de spălare de bani, iar după ce el a ieșit din țară, Republica Moldova l-a dat în urmărire internațională.

Abia în acel moment s-a aflat că Plahotniuc ar fi beneficiat, în Republica Moldova, de dublă identitate (două seturi de acte, ambele valabile), ceea ce duce la ideea că ar fi putut fi ofițer acoperit al SIS (Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova). Această conjunctură a fost cea care i-a permis lui Plahotniuc să se deplaseze nestingherit din Europa în America și apoi înapoi în Europa.

Se pare că Plahotniuc a cerut și azil politic în Ucraina, fără însă a-l primi.

Ideea că Plahotniuc are dublă identitate a fost dezvăluită mai întâi de fostul președinte al Comisiei parlamentare pentru securitatea statului, Chiril Moțpan, iar apoi a fost confirmată chiar de președintele Republicii Moldova, Igor Dodon. Potrivit acestora, al doilea nume al lui Vladimir Plahotniuc este Vladislav Vladimir Novak. Președintele Dodon a anunțat că Plahotniuc a obținut acte cu identitatea Novak Vladislav Vladimir în baza unei solicitări semnate de fostul șef al SIS, Vasile Botnari. Președintele Dodon a mai dezvăluit că un apropiat al lui Plahotniuc a primit și el, la data de 29 septembrie 2018, o a doua identitate sub numele (fictiv) Alexandru Mihai Lesnic.

Un alt șef de partid din Republica Moldova, Renato Usatîi, a dezvăluit că Plahotniuc ar fi primit cea de-a doua identitate în mai 2018, atunci când a colaborat cu președintele Igor Dodon pentru eliberarea unor piloţi moldoveni care fuseseră răpiți în Afganistan.

Acum, Plahotniuc este căutat internațional și sub numele Novak, fără a se ști dacă nu mai există și alte identități ale fostului deputat. Straniu este faptul că abia la data de 10 decembrie 2019, anchetatorii din Centrul Național Anticorupție de la Chișinău și-ar fi anunțat oficial colegii de la instituțiile similare din România despre cel de-al doilea nume, Novak, al lui Plahotniuc.

Cariera politică a lui Plahotniuc la Chișinău pare terminată, dar activitatea lui ca om de afaceri ar putea continua în diverse țări, inclusiv în România. Astfel, potrivit unor surse neoficiale, Plahotniuc ar fi interesat să cumpere un cunoscut post de televiziune de la București, iar prezența lui Plahotniuc la Iași, acum două luni (prezență confirmată de anchetatorii din Republica Moldova) ar fi fost legată chiar de demersurile necesare pentru negocierea acestei afaceri.

Anchetatorii din Republica Moldova și-au anunțat colegii din Ministerul de Interne al României că Plahotniuc – Novak s-a aflat în perioada 25-28 octombrie 2019 “în zona spitalului Parhon din Copou, municipiul Iași”. Cercetările sunt acum continuare de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă