Coșmarul lui Bogdan Bujor la întâlnirea cu „Sistemul“

Povestea a zeci de abuzuri într-o simplă călătorie de la penitenciar la instanță și înapoi

O poveste îngrozitoare care descrie condițiile de tortură psihică din penitenciarele româ­nești vine de la un tânăr din Reșița, Bogdan Bujor, condamnat pentru mai multe fapte și încarcerat în Penitenciarul de maximă siguranță din Arad.

Share

Cristian Franț 0 comentarii

Actualizat: 29.06.2018 - 08:07

Totul este consemnat într-o scrisoare-apel către o publicație de nișă din lumea justiției, căreia îi cere ajutorul pentru a dezvălui ororile din sistemul penitenciar în speranța că, mediatizate, acestea vor dispărea sau măcar se vor împuțina. „Până nu se schimbă oamenii, mare lucru nu se va schimba şi oamenii vor continua să moară din cauza stresului, presiunii psihice şi a amânărilor repetate“, scrie Bogdan Bujor.

El spune că tot supliciul ar putea fi evitat dacă în sistemul penitenciar s-ar pune accent, așa cum ar fi normal, pe reeducare. Doar că primii care au nevoie de reeducare sunt chiar oamenii din sistemul judiciar, cei care-i judecă și îi „pedepsesc“ ori de câte ori au ocazia pe deținuți, pentru că POT. „Asta e mentalitatea, din păcate auzită de mine din gura «domnului» Palade de la Arad. Exact astea au fost cuvintele: «Hoţu nu merită nimic… hoţu trebuie să sufere… Vreţi amnistie şi graţiere, dacă ar fi după mine aş băga kalaşnikovul pe vizete şi l-aş descărca până nu ar mai rămâne nici un hoţ în picioare»“, scrie Bujor.

O statistică prezentată de luju.ro spune că, în perioada 2010-2015, România ar fi primit 130 de decizii de condamnare la CEDO pentru nerespectarea condițiilor de detenție. Iar Mediafax spune că în anul 2016 au fost pronunțate 313, iar în anul 2017 au fost 378 de decizii.

Și mai grav, pe 27 aprilie 2017 CEDO a pronunțat o decizie-pilot în dosarul Rezmives ș.a. vs România, prin care impune României îmbunătățirea simțitoare a tratamentului deținuților, altfel riscând să primească sancțiuni mult mai drastice. Dar, spune Bujor, nimeni nu este interesat, în mod real, de reeducarea deținuților, care rămâne doar o frază dintr-o lege.

„În mod normal penitenciarele ar trebui să funcţioneze după Legea 254/2013, o lege specială pentru executarea pedepselor private de libertate“, își începe Bujor epistola. „S-a vrut a fi o lege mult îmbunătăţită faţă de vechea Lege 275/2006, s-a vrut a fi o lege europeană. Ei bine, nu este, chiar dacă pe alocuri ar putea fi. Din păcate, acele persoane care ar trebui să o aplice refuză să facă acest lucru şi nu încetează în a o încălca şi a face în continuare abuzuri“, mai scrie Bujor înainte de a începe povestea unei simple călătorii care ar trebui să fie banală, pentru că are loc de zeci de ori în perioada detenției, dar care se dovedește de o cruzime și de o ferocitate greu de imaginat.


40 de deținuți într-o cameră de 20 mp

Bogdan Bujor povestește: „Venisem de la Bucureşti, Penitenciarul Rahova, înapoi la Arad, pentru că acolo îmi execut pedeapsa şi, ca să vă faceţi o idee cât mai clară, voi detalia: de la Bucureşti până la Arad cred că sunt aproximativ 650 km pe care noi îi parcurgem în aproximativ 22-24 de ore. Pentru că drumul e aşa lung şi condiţiile inumane, este indicat să nu mănânci cu o zi înainte sau dacă o faci să fie foarte puţin. Eu duminică seara pe la ora 21-22 am mâncat ultima oară înainte de cursă, aşteptând să fiu scos din cameră pe la 02:30 dimineaţa. După ce vine şi te scoate la 2:30 din cameră cu mascaţii, te duce alături de alţi 30-40-50, depinde câţi sunt, pot fi şi 70-80 de deținuți în nişte camere numite P.P.D. (Punct Primire Deţinuți). Acolo sunt înghesuite în camere de aproximativ 20-30 mp câte 25-30-40 de persoane, fumători sau nefumători; pentru ei (gardienii - n.n.) nu contează. Timp de 2,5 - 3 ore te ţin în picioare, într-un fum de îl tai cu cuţitul şi în frig sau caniculă, depinde cum e vremea pe afară pentru că geamurile, dacă există, sunt deschise (nu se pot închide) şi ca să fie siguri că nu există ventilaţie, peste două rânduri de gratii au mai montat şi o plasă cu ochiuri de 1 cm maxim, că nici nu te poți uita printre ele mai mult de 5-10 secunde că te doare capul. Au un efect foarte ciudat, oricum ele fiind şi foarte murdare, pline de praf, acele ochiuri de plasă sunt şi mai mult acoperite. După ce stăm până pe la 05-05:30 ne scoate, ne dezbracă, ne controlează la pielea goală (ca Adam). Asta merge repede, după care ne scoate afară la poartă să așteptăm maşinile. De precizat că de la 2:30, de când am părăsit camera, şi până la 5-5:30, când se face percheziţia, nu faci nimic altceva decât să stai în picioare în fum în toiul nopţii. E pură idioțenie deoarece ne-ar fi putut lăsa să dormim până pe la 5 liniştiți, dar nu „hoţul trebuie să sufere!“


Ți-e rău, faci pe tine, mori… nu contează, „hoţul trebuie să sufere!“

„După ce ne scoate afară mai aşteptăm maşinile aproximativ 20-30 de minute. Afară, neacoperiți, aşa că, dacă s-a întâmplat să plouă şi să fie decembrie 2°C - 3°C nu are nimic! Stăm jumătate de oră; am păţit-o pe propria piele în ploaie torenţială, nu am mai avut nici un centimetru de piele uscată şi bagajele au avut aceeaşi soartă cu hainele; poze, documente, tot ce am avut în ele erau ca scoase din râu, dar… nu are nimic, „hoţul trebuie să sufere“!

Revenim la cursa de care vă povesteam. După ce ajung şi maşinile la poartă, în funcţie de câţi oameni sunt, ne bagă câte 25-30 pe 20 de locuri, într-o încăpere cu plasă de fier pe interior şi cu un soi de lipici rămas de la folia ce le acoperea odată. 

Asta, bineînţeles, dacă eşti „norocos“ şi nimereşti într-o astfel de maşină, pentru că sunt şi unele cu geam în tavan sau fără geam deloc, doar cu nişte trape, șase la număr, dar tot timpul două sau chiar patru sunt blocate și se ridică aproximativ un centimetru şi cam ăsta este tot aerul pe care îl avem „într-o maşină“ ca o cutie de conserve la propriu, pentru că nu vedem în faţă pe unde merge sau să putem fi în vreun fel pregătiţi în cazul unui accident. Nu sunt măsuri de siguranţă, nu e nimic, doar scaunele din plastic tare sau bănci din lemn, că mai sunt şi astfel de maşini, care de fapt sunt casate şi fără drept de circulaţie (informaţie aflată cu stupoare de un deţinut după ce i-a dat în judecată şi a dat numărul de înmatriculare al maşinii); nu s-a luat nici o măsură şi în prezent maşina circulă (Roman diesel). Să revenim la cursă şi la Palade de la Arad; repet acest nume ca să fie reţinut la figurat şi la propriu pentru mai târziu. După ce vin maşinile în poartă ne înghesuie în aşa fel încât să încăpem toţi şi pornim la drum. Vă daţi seama că prin această aglomeraţie se creează tensiuni, nu toţi au loc să se aşeze, unii mai şi fumează, altora li se face rău şi vomită. Orice s-ar întâmpla maşina nu opreşte, uşa nu se deschide; nu contează, te baţi, ţi-e rău, faci pe tine, ai probleme cu inima, mori… nu contează „hoţul trebuie să sufere!“


În țarcuri, ca animalele

„Traseul în mare este Bucureşti-Craiova-Timişoara-Arad, cu opriri şi la alte puşcării ca să mai coboare sau să urce deţinuţi.

Ca nod al mai multor curse ar fi Craiova. Acolo ajungem în jurul orei 11-11:30 şi stăm până la 14-15, depinde de cheful lor. Cât timp stăm la Craiova 2-3 ore sau mai mult, ne scoate din ,,maşini“. După ce ne-au cărat ca pe o marfă oarecare, cartofi dacă vreţi, că nu mă pot gândi la altceva după felul în care suntem căraţi ca şi condiţii stil de şofat: frâne şi accelerări violente… Nu vreţi să ştiţi ce e în maşinile alea şi bineînţeles totul depinde de condiţiile de afară, ea fiind o cutie de tablă. La frig îngheţi, la căldură te topeşti. Peste 50 de grade i-a arătat unui coleg la ceas (avea termometru).  

Când ajungem la Craiova ne pune să stăm în nişte ţarcuri, ca nişte animale. Ţarcuri exact ca la bunica la ţară unde ţii oile şi vacile, doar că mult mai mic şi cu o bancă de 3 persoane, asta la 25-30 de oameni. Din nou motiv de ceartă, pentru că după 2 ore de stat în picioare ultima oră parcă ai sta jos pe bancă pentru că pe jos nu se poate. Pe jos e doar pământ şi, nefiind acoperit, e mult praf când e soare sau mult noroi când plouă şi petrecem cele 2-3 ore în ploaie. Pe la orele 15-16 plecăm spre Timişoara, ne mai oprim la Severin 10 minute, la Buziaş la minori 1 minut; nici nu coborâm din maşină, cât lasă minorii, apoi în jur de ora 21:30-22:30 ajungem la Timişoara, aici coborâm pentru 10 minute şi plecăm spre Arad.

Deşi de la Timişoara la Arad sunt aproximativ 50 de km şi este autostradă, facem mai bine de o oră, astfel că pe la 23-23:30 ajungem la PNT Arad. Aici ne mai dezbracă o dată de tot (ca Adam), ne mai ține şi aici în P.P.D.(Punct Primire Deţinuţi) 40 de minute - o oră în nişte camere de aproximativ 6 metri pătrați cel mult şi cu o fereastră cu gratie dublă şi plasă peste cu ochiuri şi mai mici, cam 5 milimetri ochiul. Nu ai ce să vezi pe ele că instantaneu te ia durerea de cap. Pe la ora 00:20-1:00 ajungem într-o cameră de tranzit de 18 paturi, dacă nu mă înşel, şi stăm până dimineaţă,
când, după ce la ora 07:15 intră apelul peste noi, asta înseamnă 2-3 miliţieni cu un ciocan mare pătrat din lemn cu coadă de aproximativ 1ml,5 vin şi ciocănesc toate gratiile.


Discreționarul domn Palade

Pe la 8:30-9:00 ne scoate la o comisie să ne repartizeze pe secţii. Să nu uităm că suntem scoşi deja de duminică noaptea la ora 02:30 din cameră, am luat masa la 21-22 seara, luni am fost toată ziua pe drum, luni noaptea pe la 00:30-01:00 am ajuns la Arad, am dormit pe nişte saltele infecte de 20 de ani donate de armată şi ne-am acoperit cu o pătură de aceeaşi vârstă şi provenienţă de lână sau pâslă, nici nu ştiu din ce sunt făcute, dar cert e că nu ai cum să te acoperi cu ele că te înţeapă ca naiba şi te mănâncă pielea două zile.

E marţi dimineaţă, eu sunt nemâncat de duminică seară, mă mai ţine degeaba două ore în P.P.D., după care despachetează bagajele, două-trei genţi, împachetează-le la loc şi, în jurul orei 12:00, ajung în faţa acestei comisii în care „domnul“ Palade este şef.  Eu îl rog să mă ducă tot pe secţia medicală (acolo eram însoţitor la un prieten care îşi pierduse un picior), în aceeaşi cameră în care stau de un an şi jumătate. Acolo aveam restul de haine şi tot acolo mergeam şi comisia fiind până atunci doar o formalitate, deoarece era ordin de la medicul şef că, de când intru sub acoperişul Penitenciarului Arad, Leo (aşa îl cheamă pe băiat) e responsabilitatea mea. Eu nu am ştiut, dar Leo era plecat să-şi facă nişte analize la Spitalul Penitenciar Dej. Domnul Palade a profitat şi mi-a zis că nu vrea el să mă ducă pe secţia aia şi, dacă vrea el, joi mă trimite înapoi la Rahova, eu având instanţă miercuri la
Curtea de Apel Timişoara şi la Rahova aveam abia peste o lună, deci nu aveam ce căuta la Rahova. Am rămas surprins când i-am văzut atitudinea şi l-am rugat să mă lase să merg la mine în cameră cel puţin să îmi iau nişte haine curate, ceva să mănânc pentru că de duminică seară nu mai mâncasem nimic şi bineînţeles să-mi fac un duş pentru că venisem după un drum extrem de greu într-o căldură tropicală.


„Aici, la pușcărie, faci ce-ți zic eu!“

În mod normal, ar fi trebuit să primim dimineaţa,la ora 06-06:30, câţiva biscuiţi şi o cană de ceai, dar cum nu aveam bagajele la noi, oricum nu aveam în ce lua ceaiul şi nu au venit nici cu biscuiţii. La ora 12 ar fi fost prânzul, dar, bineînţeles că l-am ratat şi pe ăsta pentru că eram la bagaje şi comisie.

După toate astea îi spun: „Domnule“ Palade, dacă tot nu mai vreţi dvs. să mă lăsaţi acolo să stau, lăsaţi-mă vă rog să îmi fac un duş, să-mi iau un schimb de haine curate şi să-mi iau ceva de mâncare să mă pot prezenta şi eu cât de cât în faţa judecătorului. 

Se uita la mine şi cu o „greaţă“ în privire şi în voce îmi spunea: „Lasă că mănânci la 18.00 şi nu trebuie neapărat să îţi faci duș. Mergi aşa mâine (miercuri) şi miercuri noapte 02:30 aşa joi dimineaţa mai faci o tură la Rahova“. Mă uit la el cu calm şi îi spun: ,,Domnule Palade, păi cum rămâne cu reeducarea, cu reintegrarea socială, cu toate lucrurile pozitive din cărţi, credeţi că e bine ce faceţi?“, la care el: ,„Alea sunt doar în cărţi, aici, la puşcărie, faci ce zic eu…“

Am plecat cu calm ca să nu-i dau motiv să-mi facă şi raport, că imediat face, doar să i se pară că te-ai uitat urât în vreun fel, zice că ai o atitudine necuviincioasă şi e cuvântul tău împotriva cuvântului lui. Deci nu ai nici o şansă, un raport poate însemna două luni drepturi tăiate, vizită, pachet şi cumpărături plus vizita intimă tăiată 6 luni doar pentru că POATE“. Așa își încheie Bujor povestea periplului de la
Rahova la Arad.  

Timp de trei ore te ţin în picioare, într-un fum de îl tai cu cuţitul şi în frig sau caniculă.“

Așa ne spuneau: „Hoţu’ nu merită nimic… hoţu’ trebuie să sufere… Vreţi amnistie şi graţiere, dacă ar fi după mine, aş băga kalaşnikovul pe vizete şi l-aş descărca până nu ar mai rămâne nici un hoţ în picioare.»“

Vă daţi seama că prin această aglomeraţie se creează tensiuni, nu toţi au loc să se aşeze, unii mai şi fumează, altora li se face rău şi vomită.“

Comentarii

loading...