12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăOrban: Am solicitat tuturor instituţiilor cu atribuţii de control să efectueze controalele...

Orban: Am solicitat tuturor instituţiilor cu atribuţii de control să efectueze controalele brusc

Șeful Guvernului a constatat că regulile specifice stării de alertă sunt încălcate mai ales pe litoral și că patronii de localuri primesc “ponturi” că vor fi verificaţi.

Din acest motiv, premierul a cerut prefecţilor să organizeze controale fără ca membrii echipelor să ştie unde merg în control, cu excepţia coordonatorului echipei.

“Le-am solicitat tuturor instituţiilor cu atribuţii de control să efectueze controalele brusc, pentru că până acum controalele efectuate la multe terase, unde avem imagini, avem semnale clare, avem sesizări din partea clienţilor că nu se respectă regula, că atunci când veneau controalele toată lumea respecta regulile. E clar că au avut ponturi din echipele de control şi am solicitat prefecţilor să organizeze fără anunţ prealabil şi fără să ştie echipele unde se duc, astfel încât direcţia şi locul de control să fie cunoscut numai de coordonatorul acţiunii de control”, a precizat, luni, premierul Ludovic Orban.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă