10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăJudecător CSM: "Am constat că anumite texte din protocolul SRI-PÎCCJ pot naşte...

Judecător CSM: “Am constat că anumite texte din protocolul SRI-PÎCCJ pot naşte vulerabilităţi”

“Actualul Consiliu a funcţionat fără a exista niciun fel de altă înţelegere, protocol cu SRI. În ceea ce priveşte Inspecţia Judiciară, astăzi, în şedinţa de plen, am aflat că există un astfel de protocol încheiat cu SRI, dar a fost denunţat. Acest protocol, cum a comunicat IJ, este în curs de desecretizare. Denunţarea o fac părţile, urmează să se desecretizeze şi vom evalua şi conţinutul protocolului şi motivele care au dus la denunţare. (..) Pe protocolul care a fost deja delcasificat, încheiat între Parchetul General şi SRI, astăzi CSM a procedat la o analiză oarecum formală şi a constatat că anumite texte pot naşte anumite vulerabulităţi în ceea ce priveşte independenţa sistemului judiciar. Pare că s-ar putea să se fi adus atingere într-un fel, prin modul în care a fost pus în aplicare acest protocol, la independenţa sistemului judiciar”, a declarat judecătorul CSM Evelina Oprina la Tvr.

În ceea ce priveşte protocolul SRI-ICCJ şi consecinţele acestuia, magistratul a explicat că, procedural, Consiliul va pronunţa o soluţie în sensul existenţei sau inexistenţei unei atingeri a independenţei sistemului judiciar, pe alte paliere urmând să de pronunţe alte autorităţi ale statului.

“Nu am putut să concep până acum că pot exista astfel de înţelegeri şi, mai ales, secrete”, a mai precizat judecătorul.

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a publicat, vineri, protocolul din 2009 încheiat între SRI şi Parchetul General, în baza căruia Serviciul Român de Informaţii a acordat asistenţă procurorilor, timp de 7 ani.

Protocolul dintre Parchetul General şi SRI a fost semnat în 4 februarie 2009 de Tiberiu Niţu (prim-adjunct al Procurorului general) şi Florian Coldea (prim adjunct al directorului SRI) şi aprobat de Laura Codruţa Kovesi (procuror general la acea dată) şi George Maior (director SRI la data încheierii protocolului).

Printre obiectivele cooperării se află “constituirea de echipe operative comune care să acţioneze în baza unor planuri de acţiune pentru exercitarea competenţelor specifice ale părtilor, în vederea documentării faptelor prevazute la art.2”. Articolul 2 prevede ca părţile, respectiv SRI şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cooperează, potrivit competentelor şi atribuţiilor prevăzute de lege, în activitatea de valorificare a informaţiilor din domeniul prevenirii şi combaterii infracţiunilor împotriva securităţii naţionale, a actelor de terorism, infracţiunilor ce au corespondent în ameninţările la adresa securităţii naţionale şi a altor infracţiuni grave, potrivit legii.

Protocolul mai prevede că SRI acordă, cu titlu gratuit, “asistenţă în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate detinute şi utilizate de Parchet, pentru prevenirea scurgerii de date şi informaţii cu acest caracter, colectarea, transportul şi distribuirea în tară a corespondenţei oficiale”.

 

Cele mai citite

Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 (Eurostat)

Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul...

Clotilde Armand s-a înscris pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand și-a depus, joi, candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1, din partea Alianței Dreapta Unită, potrivit jurnalul.ro. „Am un mesaj pentru...

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...
Ultima oră
Pe aceeași temă