Judecătorii de la Tribunalul Olt au respins miercuri, în camera preliminară, cererile şi excepţiile ridicate în dosarul Caracal şi au confirmat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriu de către procurorii DIICOT.
Soluţia pronunţată, miercuri, 3 iunie, de magistrații de la Tribunalul Olt poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.
Dacă decizia nu va fi contestată sau dacă această contestație va fi respinsă, procesul în care este judecat Gheorghe Dincă poate începe.
Pe 15 ianuarie 2020 a fost înregistrat la Tribunalul Olt rechizitoriul trimis de DIICOT prin care s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi din dosarul Caracal. Aceștia sunt Gheorghe Dincă (pentru infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori, viol – două fapte, omor calificat – două fapte, profanare de cadavre – două fapte) şi Ştefan Risipiţeanu (pentru infracţiunea de viol).
Principalul acuzat este Dincă, despre care procurorii susțin că le-a ucis, singur, pe cele două fete – Luiza Melencu (18 ani la data faptei) şi Alexandra Măceşanu (15 ani la data faptei). Ambele crime s-ar fi produs în casa lui Dincă de la marginea orașului Caracal.