JENS STOLTENBERG - SECRETARUL NATO ȘI MINISTRUL APĂRĂRII, NICOLAE CIUCĂ

EXCLUSIV RL Se naște un conflict diplomatic România – Franța

Achiziția de rachete de coastă pentru Forțele Navale ale României, direct din Statele Unite, riscă să genereze un conflict diplomatic între România și Franța.

Mihai Diac 0 comentarii

Actualizat: 17.09.2020 - 03:02

Ziarul “România liberă” a prezentat, acum câteva zile, unele elemente controversate legate de programul de achiziție de rachete antinavă, care ar urma să intre în dotarea Forțelor Navale ale României. După cum deja am explicat, ideea acestei achiziții este mai veche, dar actuala conducere a MApN a pregătit un proiect de act normativ prin care propune Guvernului Orban să anuleze HG 630 / 2018, elaborată în vremea guvernării PSD, pentru a putea lansa un nou program, cu același scop: achiziția unui sistem de instalații mobile de lansare rachete antinavă.

Rachetă MBDA


Diferența dintre vechea HG, pe care MApN vrea s-o anuleze, și noul program de achiziție, în curs de elaborare, este că, în acest moment, partea română știe sigur că vrea să cumpere rachete de la americani.


Pentru a nu afecta confidențialitatea negocierilor economice și militare internaționale ale României, ziarul nostru nu a dezvăluit, în acel articol, numele firmei europene care, pe baza HG 630 / 2018, se aflase cel mai aproape de a câștiga contractul pentru rachetele destinate României, în valoare de 137 de milioane de euro fără TVA.


Dar firma franceză MBDA ne-a confirmat oficial ceea ce ziarul nostru a evitat să spună, anume faptul că ea este cea care prezentase României o variantă europeană, foarte performantă, de baterii de coastă.


Reprezentanți ai firmei MBDA contrazic ideea că, în etapa a doua a procedurii de atribuire a contractului, după ce rămăsese singură în cursă, ea “s-ar fi retras complet din procesul de negociere în vederea atribuirii contractului cu România”.

 

Didier Philippe, vicepresedinte MBDA


“În realitate, MBDA nu s-a retras din negociere, lucru care reiese din corespondența recentă dintre companie și MApN. Cu toate acestea, unele specificații tehnice impuse de partea română nu pot fi îndeplinite de niciun potențial furnizor, iar partea română a refuzat un dialog real”, a precizat, pentru “România Liberă”, Didier Philippe, vicepresedinte MBDA.
 
 
“În funcție de cum se finalizează procesele din instanță ale programului de corvete și reluarea procesului la rachetele de coastă, acestea să poată fi demarate”


Nicolae Ciucă,
Ministrul Apărării Naționale
 
“Toate aceste programe pornesc de la dorința de a întări capacitatea de reacție imediată a Forțelor Navale, de a consolida poziția strategică a României la Marea Neagră”


Mihai Fifor,
Fost ministru al Apărării
 
INTREBĂRI ESENȚIALE
 
Ce avantaje am fi avut dacă se cumpărau rachete de la francezi?
Firma franceză MBDA a fost singura companie care a acceptat condiția de a oferi României offset în valoare de 80 la sută din valoarea contractului.
 
Ce avantaje avem dacă vom cumpăra rachete de la americani?
Dirijarea noilor rachete se face pe baza datelor furnizate de avioane fără pilot și, mai ales, de sateliți, cum sunt cei de care dispun Statele Unite.

 
“MBDA a propus soluția Exocet, care s-a încadrat în bugetul inițial de 137 de milioane de euro și care corespunde tuturor cerințelor operaționale, fiind o soluție combat proven – testată în luptă, capabilă să performeze indiferent de condițiile meteorologice. În plus, MBDA a fost singura companie care a acceptat condiția de a oferi offset în valoare de 80 la sută din valoarea contractului”, a explicat, pentru “România liberă”, Didier Philippe, vicepreședinte MBDA.
 
Firma franceză trage un semnal de alarmă în privința demersului Ministerului român al Apărării de a încerca anularea procedurii de achiziție competitivă a sistemului de instalaţii mobile de lansare rachete antinavă, cu scopul de a putea încheia un contract “guvern la guvern” cu SUA.


 „Avem de-a face cu o încălcare flagrantă a reglementărilor UE în domeniul competiției, care cel mai probabil va atrage penalități. Este de neînțeles atitudinea MApN, care propune din nou o procedură de achiziție de tip guvern la guvern împovărătoare pentru România: costuri cu 45% mai mari decât inițial (creștere de la 137 la 200 de milioane de euro), plata integrală în avans și fără offset, ceea ce lasă din nou industria locală fără sprijin”, a mai spus Didier Philippe.


Oficialul firmei franceze consideră că “este justificată o reacție oficială din partea Guvernului de la Paris, în condițiile în care Franța și România au semnat un parteneriat strategic”.


Într-adevăr, România are o relație specială cu Statele Unite, în baza căreia foarte multe achiziții ale României se fac din America. Dar alte țări NATO știu să mențină un echilibru între achizițiile din SUA și cele din Uniunea Europeană. De exemplu, Ungaria a anunțat un acord cu firma germană Rheinmetall, în valoare de peste două miliarde de euro, care prevede modernizarea industriei de apărare și a capabilităților militare ale Ungariei, incluzând și producerea, în Ungaria, de mașini blindate pentru infanterie, denumite Lynx. La rândul ei, Polonia – o țară chiar mai bine cotată decât România în ochii Statelor Unite – ar urma să cumpere submarine de la firma suedeză SAAB (Suedia nefiind țară NATO), submarine care vor fi produse, în cooperare, într-un șantier naval din Polonia. Doar că, spre deosebire de România, atât Ungaria cât și Polonia știu să negocieze.

Comentarii