13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInvestigații România Liberă“Blat” cu conducerea TAROM

“Blat” cu conducerea TAROM

Întrebări esențiale

Ce se mai întâmplă cu reorganizarea TAROM?

Sindicatele din cadrul TAROM se atacă între ele și se acuză reciproc de “blat” cu conducerea companiei de transport aerian de stat.

În tot acest timp, angajații sunt cei care au de suferit, planul de restructurare prezentat de sindicaliști fiind unul drastic.

Ce presupune planul de reorganizare?

Mulți angajați ai transportatorului aerian de stat vor rămâne fără loc de muncă, fiind concediați.

În acest moment, aproximativ 160 de angajați ai TAROM au părăsit voluntar compania, iar numărul lor este așteptat să crească.

Aproximativ 160 de angajați au părăsit deja voluntar compania TAROM, iar cifra este așteptată să ajungă la 200, potrivit sindicaliștilor.

Planul de restructurare a TAROM ce va fi implementat este unul drastic, după cum a fost prezentat, pentru “România liberă”, de surse din cadrul companiei aerine și confirmat de sindicaliști.

Astfel, se schimbă conducerea Direcției de zbor, urmând să fie numiți doi piloți: unul de la Boeing și altul de la ATR.

 

Fără salarii compensatorii

Se începe eliminarea piloților pensionari, majoritatea lor fiind la ATR.

Cei cu contract pe perioada determinată pleacă fără salarii compensatorii.

Cei cu contract pe perioadă nedeterminată nu sunt trimiși pe ATR 72 seria 600 (cele nou intrate in flotă).

Astfel, aceștia nu vor mai avea calificări și licențe valabile pe tipurile de aeronavă din flota TAROM, atrag atenția sindicaliștii.

În schimb, primesc salarii compensatorii și, legal, TAROM este acoperită.

Piloții pensionabili, 60% dintre cei de la Airbus, 50% din cei de la Boeing, și 15% la ATR sunt constrânși să plece la pensie din următoarele cauze:

– de la începutul pandemiei au zburat câte 2-3 curse pe lună, au stat în șomaj tehnic jumătate de an cu doar 2.000 lei pe lună, au fost pontați pentru restul perioadei cu câte o zi mai puțin pe săptămâna, nu au realizat baremul minim legal de 300 ore de zbor pe an pentru a fi în grupa specială de muncă;

– nu vor mai realiza, cel puțin până în anul 2024, cele 900 de ore de zbor pe an realizate între 2010 și 2019, ceea ce le va reduce masiv pensia calculată pentru veniturile realizate pe anul în curs;

– nu vor exista promovări la poziții de instructor care să le mărească salariul și veniturile cel puțin doi ani de acum înainte;

– nu mai au asigurare medicală pentru pierderea licenței de zbor, ceea ce înseamnă că boala nu este accident, conform actualei asigurari și nu vor primi nicio despăgubire pentru un infarct, de exemplu.

Sindicaliștii atrag atenția și asupra resurselor financiare scăzute ale companiei.

Potrivit sindicaliștilor, în acest moment, piloții pensionari au pensii mult mai mari decât veniturile celor activi.

Pensiile calculate pentru cei ce vor ieși la pensie anul viitor vor fi mai mici decât  ale celor pensionați in 2020 cu realizările din 2019.

Vor fi piloți pensionari care vor avea pensii mai mari decât cei ce vor ieși la pensie cu 2021, deși ultimii au la fel, mai multe ore în carieră, mai mulți ani de serviciu ca piloți.

TAROM nu a plătit din Aprilie 2020 CAS pentru piloți, fapt recunoscut de conducere, mai spun sindicaliștii.

Se vor vinde Airbus 318, pentru uniformizarea flotei.

Se stochează la Caransebeș patru avioane Boeing.

Se încearcă vânzarea a două Boeing 737.

Se cere amânarea venirii Boeingurilor 737 MAX sau vânzarea sloturilor.

Se țin la sol cele două Boeing 737 seria 800 închiriate contra 700.000 USD pe lună, în mandatul directorului general Davidoiu.

Se taie drastic serviciul la bord.

 

Plimbări la conducere

În luna septembrie a acestui an, soția directorului general TAROM a participat la un concurs de angajare și a fost admisă în cadrul Autorității pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar (ASPAAS), instituție subordonată Ministerului Finanțelor Publice.

La o perioadă de timp scurtă de la data la care a fost admisă soția directorului general al TAROM, Alina Silvia Cheran Ursu, la ASPAAS, în cadrul companiei de transport aerian de stat a fost adus, consilier al lui Mihăiță Ursu pe resurse umane, Răzvan Andrei Condurățeanu, fost deputat UNPR.

Soția consilierului directorului general TAROM, Mihaela Daniela Condurățeanu, a lucrat tot în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, ca director adjunct în Autoritatea de Supraveghere Fiscală (ASF).

Conform declarației de interese a directorului Mihăiță Ursu, până să fie admisă la ASPAAS, soția sa a fost angajată în cadrul Serviciului Român de Informații.

 

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...
Ultima oră
Pe aceeași temă