8.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăVremea dobânzilor bancare mici se termină. Unde ar putea ajunge gradul de...

Vremea dobânzilor bancare mici se termină. Unde ar putea ajunge gradul de îndatorare la cei cu venituri mici

Dobânzile bancare cresc în raport cu rata inflației, care se va majora la rândul ei tot mai mult, a declarat astăzi Eugen Rădulescu, director al Direcției de stabilitate financiară din cadrul BNR.

El atrage atenția asupra gradului de îndatorare a debitorilor cu credite ipotecare, care ajunge la 65% în cazul celor cu venituri mici, iar o creștere de 2 puncte procentuale a dobânzii le va urca gradul de îndatorare la 75%.

„În momentul de față, discuția despre ROBOR este disproporționată, vorbim de la o creștere de circa 1% la unu și ceva la sută (la 3 luni de 1,58%, pe 29 sept. – n.r.). Inflația a crescut cu mult mai mult decât atât. Stați să vedeți că inflația o să devină pozitivă bine. Dobânda crește fiindcă nu poate fi mică când inflația e mare. Vremea dobânzilor mici se termină, SUA deja au mărit dobânda de 2 sau de 3 ori. Au fost aproape 10 ani când dobânzile au fost mici”, a declarat Rădulescu, prezent la un seminar privitor la Concurență și Piață bancară, la Sinaia. El a precizat că vorbește în nume personal, nu al instituției.  

Oficialiul BNR a menționat că deocamdată dobânzile la depozite sunt foarte mici și deja nu mai acoperă inflația. Eugen Rădulescu a adăugat că totuși dobânzile de azi sunt mai mici decât erau în urmă cu 5 ani, iar un lucru pozitiv este că ponderea creditului ipotecar este mai mare decât a celui de consum, „fiindcă dă o anumită așezare lucrurilor, oamenii sunt mai precauți”.

„Totuși, rata anuală de creștere este din nou suficient de ridicată, ajunge la aproape 20% în privința creditului ipotecar și ajunge la 23% la creditul de consum, în perioada iunie 2016 – iunie 2017. Ce e important este gradul de îndatorare a debitorilor, mai ales la cei cu venituri scăzute, care pentru creditul ipotecar au o rată a îndatorării ce ajunge la o medie de 65%, în condițiile în care avem cea mai joasă rată a dobânzii din istorie. Cu o creștere de 2 puncte procentuale a dobânzii, rata de îndatorare va ajunge de la 65 la 75% petru cei care au venituri sub medie”, a completat oficialul BNR.

O anomalie: averea, taxată mai puțin decât munca

Eugen Rădulescu a vorbit și despre inegalitatea foarte mare a veniturilor populației, care crește în ultimul timp. Spre deosebire de Valentin Lazea, economistul șef al BNR, Rădulescu afirmă că nu susține absolut deloc impozitarea progresivă a veniturilor.

„Ce ar trebui este impozitarea veniturilor mari, și nu mă refer la cele salariale. E o anomalie ca pentru faptul că ai o avere plătești 5% impozit (ex: pe dividende  – n.r.), pentru faptul că muncești, plătești 16%”, a spus Eugen Rădulescu.

ROBOR, rata medie a dobânzii la care băncile românești se împrumută între ele, era vineri pe piața interbancară la nivelul de 1,58% la trei luni, față de 1,46% în ședința de joi și față de 0,87% la începutul anului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă