16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăVasilescu: Ne aşteptăm la un şoc inflaţionist în perioada următoare

Vasilescu: Ne aşteptăm la un şoc inflaţionist în perioada următoare

Creşterea TVA ar putea duce la un şoc inflaţionist în perioada următoare, avertizează consilierul Guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, potrivit realitatea.net.

Vasilescu a spus că se aşteaptă ca preţurile să crească artificial, odată cu majorarea TVA cu 5 procente. Mai mult, susţine consilierul Guvernatorului BNR, într-o primă fază, comercianţii “vor pune cât vor putea de mult ca să vadă cât vor putea să câştige”.

“Inflaţia nu va merge foarte sus pentru că sunt factori care se anihilează reciproc, cum ar fi creşterea TVA-ului cu reducerea consumului. Mă aştept să văd o poziţie mecanicistă şi inerţială în prima fază. Vor pune cât vor putea de mult ca să vadă cât vor putea să câştige şi vor analiza”, explică Vasilescu.

În ceea ce priveşte cursul euro, aflat de trei zile în creştere, Vasilescu spune că, în momentul de faţă, suntem “într-un plan de calmare a învolburării leului”.

Cele mai citite

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă