14.5 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăTurismul montan lasat de izbeliste

Turismul montan lasat de izbeliste

Turismul montan romanesc reprezinta unul dintre "cenusaresele" domeniului. El este practicat sub toate formele: unele nobile, cu grija fata de natura, altele distructive, haotice, care lasa in urma lor munti de gunoaie si agresiuni asupra naturii.

Motivatia este simpla. Degringolada apartenentei legislative a acestei ramuri turistice. Teoretic ar trebui sa apartina de ministerul de resort. Practic, o bucatica o are Ministerul Agriculturii (!!!), via Romsilva, cea cu ariile protejate (sic!), prin Regia Nationala a Padurilor si, niscaiva influente se mai resimt de la Ministerul Mediului, dar foarte vagi si doar daca exista interese.
Cu toate ca turismul montan se practica in devalmasie, din vremuri imemoriale, iar cabanele au aparut din vechile adaposturi, fiind, alaturi de hanuri, printre primele unitati de cazare aparute, nici pana la aceasta ora nu s-a realizat o asociatie, o federatie sau cum s-ar putea numi, care, o data constituita sa aiba puterea sa-si ceara drepturile.
Speculand aceasta stare de degringolada autoritatile paseaza pisica, in functie de cum "bate vantul" politic si de interesele de moment ale mogulilor locali. Iar acestea din urma nu sunt mici. La mijloc sunt sute de mii de hectare de padure, terenuri imobiliare, vanat si alte bogatii naturale care trebuie gestionate "judicios", iar profitul directionat acolo unde trebuie, departe de ochii lumii.

O zona a turismului care ar putea produce milioane de euro, pretandu-se perfect la toate rigorile internationale privind ecologia este transformata, incet dar sigur intr-o afacere de care trebuie sa stie doar putini, noua nemairamanandu-ne decat sa asistam la defrisari masive, la scaderea masei de vanatoare si, in curand, la interzicerea accesului in multe masive muntoase.
Deja au fost inchise zeci de cabane. Unele din cauza incendiilor, altele din cauza lipsei de personal, iar altele din cauza slabei circulatii turistice. Aceasta stare de fapt se va perpetua atata timp cat nu exista o arondare legislativa a domeniului, dar avand in vedere ca este un segment banos nu ne facem iluzii ca normalitatea va triumfa….., deocamdata.

Cele mai citite

Lloyd Austin impulsionează statele care dețin sisteme Patriot să le doneze Ucrainei

Secretarul american al apărării Lloyd Austin a încurajat marţi statele care deţin sisteme antiaeriene Patriot să doneze din ele Ucrainei, care aşteaptă mai multe...

VIDEO. Ciolacu, despre plata pensiilor înainte de Paște

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că plata pensiilor înainte de Paşte este "în grafic"."Încep cu anunţul că suntem în grafic, astfel încât pensiile să...

Candidat PSD la primărie, acuzat de corupție și un prejudiciu de 5,7 milioane de lei

Toma Sandu, un apropiat al familiei Bădălău, s-a prezentat miercuri în fața procurorilor DNA pentru a fi informat cu privire la calitatea sa...
Ultima oră
Pe aceeași temă